Liam Neeson: mărturisire surprinzătoare

Actorul de 59 de ani a făcut o declaraţie neaşteptată, despre schimbarea la care îl îndeamnă filmările sale recente din Turcia

Neeson spune că rugăciunile islamice i-au pătruns în suflet şi că, după şederea sa în Turcia, se gândeşte foarte serios să se convertească la Islam. Asta deşi moştenise de la părinţii săi un puternic filon romano-catolic, starul fiind de altfel botezat cu numele preotului din oraşul irlandez în care s-a născut. "Chemarea la rugăciune se face de 5 ori pe zi la islamici şi, în prima săptămână, te scoate din minţi. Dar apoi, treptat, îţi pătrunde în suflet şi ajungi să descoperi că este fără îndoială cel mai frumos lucru. Sunt 4.000 de moschei în Istanbul. Unele din ele sunt uluitor de frumoase. Această experienţă m-a făcut să mă gândesc serios dacă să devin musulman", a declarat Liam.

Foto: Reuters



INAPOI LA PRIMA PAGINA