Nicolae al României și soția sa, într-un pictorial de poveste

Înainte de-a deveni o familie, cei doi au realizat o şedinţă foto în elegantul Palat Spayer, din Bucureşti.

Nicolae al României şi Alina-Maria Binder trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, trecută deja prin testul răbdării, al loialităţii şi al verticalităţii, în decursul învolburatelor luni de la finalul lui 2017, când nepotul Regelui a fost în conflict cu propria familie, chiar în ultimele momente de viaţă ale Majestăţii Sale.

Dacă în iulie îşi anunţau logodna, iar în decembrie deveneau deja soţ şi soţie în acte, fostul Principe Nicolae şi aleasa inimii sale şi-au dorit ca în toamnă să realizeze şi un pictorial foarte elegant şi personal, care să le amintească de primele momente frumoase petrecute în doi.

Deja presa internaţională îi numeşte „Harry şi Meghan ai României” şi, privind la fotografiile realizate în ambianţa retro oferită de vechiul Palat Spayer din Bucureşti, tindem să le dăm dreptate.

Mândru de pictorial, Nicolae al României a ţinut să împărtăşească şi cu fanii săi internauţi colecţia de fotografii, care poate fi vizualizată accesând link-ul: https://www.profimedia.cz/362637035

Interesant este că, pe lângă ţinutele moderne, Alina Binder, actualmente Medforth-Mills, a pozat şi în costum popular, amintind de fotografiile realizate de străbunica, de stră-străbunica şi de stră-stră-străbunica lui Nicolae, respectiv de Regina Elena, Regina Maria şi Regina Elisabeta.

Şi alegerea locaţiei este una cu semnificaţie! Palatul Spayer, cunoscut şi sub denumirea de Casa Marmorosch Blank, este situat pe strada Batiştei, vizavi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi este una dintre vechile clădiri bucureştene declarate monument istoric. În perioada interbelică, imaginea Palatului H. Spayer era una de referinţă pentru Bucureşti, fotografia acestuia fiind imprimată pe cărţi poştale, vederi ilustrate şi ghiduri turistice.

 

 



INAPOI LA PRIMA PAGINA