Principesa Margareta, la şedinţa solemnă din Parlament dedicată Regelui FOTO&VIDEO

Pentru prima oară, moştenitoarea suveranului român a luat cuvântul de la tribuna Parlamentului.

Însoţită de Principele Radu şi de sora sa mai mică, Principesa Maria, Custodele Coroanei române, Principesa Margareta, a fost prezentă alături de Patriarhul Daniel și de președintele Klaus Iohannis la şedinţa solemnă comună a Parlamentului, dedicată omagierii personalităţii regelui Mihai I al României.

Klaus Iohannis a declarat în discursul susținut în fața aleșilor că ”Mihai I a fost un monarh constituțional care a apărat domnia legii, drepturile și libertățile individuale, a militat pentru instituții solide și pentru ca regulile să fie durabile, asumate și respectate, iar integritatea sa este un exemplu neprețuit”.

”Onorăm astăzi, cu profund respect, memoria unei mari personalități a istoriei noastre, Regele Mihai I al României. Loial patriei și națiunii sale, el a purtat pe umeri o grea domnie în momente foarte dificile ale istoriei noastre. Obligat să înfrunte tirania, prin actul de la 23 august 1944, Mihai I a servit cauza libertății și democrației. Apoi, opunându-se cu dârzenie acaparării țării de către comuniști, a dovedit curaj și simț al datoriei. Destinul său tragic se confundă cu destinul din veacul trecut al poporului român. În lungul său exil, Regele a simbolizat speranța unei Românii renăscute și libere, la care românii nu au încetat să aspire. După căderea comunismului, a fost oprit cu brutalitate să intre în țară și să se reculeagă la mormintele iluștrilor săi înaintași. Acestor acțiuni disperate și absurde, le-a opus demnitatea și tăria caracterului său. Pentru toate aceste merite, Regele Mihai I va rămâne în amintirea poporului român ca un mare om de stat”, a spus președintele Iohannis, în discursul susținut în fața Parlamentului.

Președintele a arătat că, ”deși a domnit acum mai bine de 70 de ani, principiile sale nu aparțin trecutului, ci, dimpotrivă, sunt mai actuale ca niciodată”.

Iată şi discursul Principesei Margareta, rostit în prezenţa foştilor preşedinţi Traian Băsescu şi Emil Constantinescu:

„Solemnitatea la care participăm aduce omagiu Regelui nostru, atât de iubit de poporul român şi admirat de întreaga lume. Dar rostul adunării de astăzi are rădăcini adânci în 150 de ani de istorie modernă plină de pagini tragice, dar şi înălţătoare. Am pierdut, ca şi întreaga naţiune, un părinte. De aceea, în aceste clipe grele, suntem uniţi în doliul nostru. Bunătatea şi iertarea tatălui meu au învins toate relele secolului trecut. Înţelepciunea lui a asigurat continuitatea ţării noastre în momente de gravă abatere de la mersul firesc al lumii. Chiar atunci când a fost departe de ţară, românii l-au privit ca pe un far luminos. Pentru aproape un secol, Regele Mihai a fost o parte din fibra statului român.
Începe un nou timp pentru Casa Regală. Cu aceleaşi valori şi principii ca ale tatălui meu, voi continua să servesc interesele fundamentale ale României. Ca şi Regele Mihai, voi închina munca mea românilor din toate ţările lumii. Coroana va continua să facă tot ce este posibil alături de instituţiile fundamentale ale statului pentru progresul ţării în cadrul Uniunii Europene şi NATO. Regele a crezut întotdeauna că este datoria noastră să fim parte integrantă a acestor eforturi. Pe lângă activităţile de consolidare a comunităţilor româneşti, pe lângă proiectele caritabile, familia mea şi cu mine vom fi alături de instituţiile statului în promovarea adevăratului chip al României şi al interesului ei pe plan internaţional. Ţările lumii au nevoie să cunoască mai bine ceea ce România a reuşit în 150 de ani ca stat modern, ce a realizat în secolul care a trecut de la Marea Unire şi ce a construit după căderea comunismului. Privind în urmă, putem fi mândri de progresele naţiunii noastre.
În inima părinţilor mei a existat întotdeauna un mâine. Cu gândul la acel mâine, vă mulţumesc pentru ziua de astăzi.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

Foto: presidency.ro



INAPOI LA PRIMA PAGINA