Principesa Margareta, noua Regină a României?

Conform normelor fundamentale ale Familiei Regale a României, noua şefă a Casei Regale ca primi un nou titlu regal. Iată comunicatul Casei Regale.

Casa Regală a României a precizat astăzi, la 24 de ore de la anunţul morţii Regelui Mihai, într-un comunicat de presă, că Principesa Margareta va avea statut de regină, după moartea Regelui Mihai. Cel puţin asta sugerează un articol publicat pe site-ul Casei Regale, în care se vorbeşte despre statutul Familiei şi linia de succesiune.

Este vorba despre o acordare o automată a titlului de regină. Principesa Margareta este în acest moment Regină, iar Princepele Radu devine din Alteţa Sa Regală Princepele Radu în Princepele Consort. Aceste reguli nuanțate și republicate au fost aprobate de către Regele Mihai în 2007 la Săvârşin și ele prevăd ca prerogativele viitoarei suverane sunt privitoare şi la avere. Adică va avea dreptul exclusiv de a decide ce se întâmplă cu averea Casei şi Familiei Regale.

Iată comunicatul:

„Statutul complet al Casei Regale a României

Promulgat prin semnatura Majestatii Sale Regelui Mihai I al României
Pentru a succede tuturor celorlalte Statute si Legi ale Casei,
începând cu 30 decembrie 2007

Introducere

Casa Regală a României este guvernată de statut şi de tradiţie. În conformitate cu Ordinul Majestăţii Sale şi cu toate cerinţele moderne, aceste Norme Fundamentale, promulgate de mâna Regelui Mihai I, Şef Suveran al Casei Regale a României, prin Graţia Lui Dumnezeu, Rege încoronat al României şi jure sanguinis Mare Maestru al Ordinelor şi Decoraţiilor Casei Regale a României, vor intra în vigoare la 30 decembrie 2007. Acest document îşi va primi validitatea şi puterea la momentul semnăturii, de mana Regelui. Prin acest document, toate statutele precedente si toate privilegiile, apelativele, titlurile, rangurile si drepturile dinaştilor sau ale descendenţilor lor, sunt revocate. Tradiţiile noastre de familie includ şi vor include întotdeauna credinţa crestin ortodoxa, care va servi drept principiu calauzitor in toate deciziile viitoare. Pastrand respect pentru libertatea de credinta şi de conştiinţă a individului, toţi membrii dinastici ai Familiei vor aparţine ritului creştin ortodox. Rugăm pe Dumnezeu să protejeze Familia noastră Regală, ţara noastră şi Biserica noastră.

Capitolul I

Casa Regală a României

Articolul 1

Caracteristici şi membri

1) Casa Regală a României este o comunitate de familie autonomă înfiinţată şi organizată pe baza prevederilor acestui Statut Dinastic, de acum în vigoare. Ea va fi compusă din membri prin naştere sau membri prin căsătorie, numai după cum este stabilit de acest document.

2) Şeful Casei Regale a României, potrivit tuturor practicilor şi convenţiilor de astăzi, este de jure sau de facto Suveran, în termeni de autoritate asupra Casei Regale a României, la orice moment. Imediat după decesul Şefului Casei Regale a României, fără vreo proclamaţie ulterioară, Moştenitorul Evident sau Moştenitorul Prezumptiv, în funcţie de cine va fi în viaţă şi primul în linia de succesiune la acel moment, va primi din acea clipă titlul şi apelativul de Rege sau Regină, indiferent de poziţia Familiei ca Dinastie domnitoare sau ne-domnitoare şi indiferent dacă, mai târziu, va alege sau nu să nu folosească un asemenea titlu sau apelativ.

Întreg textul Normelor Fundamentale poate fi citit aici.”

Între prerogativele viitoarei suverane se numără dreptul de a lua decizii legate de proprietăţile Casei Regale a României şi asupra oricăror alte chestiuni legate de Casa Regală.  De asemenea, ”şeful Casei Regale se asigură de păstrarea şi recunoaşterea drepturilor, onorurilor şi prerogativelor Casei Regale prin toate mijloacele ce-i sunt la dispoziţie, şi reprezintă sau numeşte reprezentanţi în relaţia cu autorităţile de Stat, pentru protecţia averii si drepturilor Casei Regale. Este singurul deţinător al acestui drept”.

Conducătorul Casei Regale are şi păstrează toate drepturile de “fons honorum” şi poate continua să acorde titluri, decoraţii, ordine, distincţii şi medalii. ”Şeful familiei regale este şi va rămâne Mare Maestru al Ordinului Carol I, care se află sub controlul exclusiv al Casei Regale a României. Casa Regală va numi toţi membrii Ordinelor Dinastice şi administraţia acestora, iar acordarea va fi însoţită de înregistrări ale primitorilor şi distincţiilor, şi va avea loc potrivit deciziei şefului Casei Regale”, aşa cum este precizat în statut.

Potrivit normelor Casei Regale, la articolul 2, punctul 8 se specifică: ”În cazul unei viitoare femei şef al Casei Regale a României, consortul său va primi titlul de “Alteţa Sa Regală Principele Consort al României” (ad personam), potrivit articolului 1 (7), titlu, rang şi apelativ care va precede orice alt titlu, român sau străin, pe care il poate avea, pe durata mariajului şi numai pe durata vieţii sotiei sale şi numai atâta timp cât aceasta rămâne şef al Casei Regale Române”.



INAPOI LA PRIMA PAGINA