Procesul AEG: juriul s-a retras pentru deliberare

Ieri, juriul însărcinat să dea un verdict în procesul intentat de familia regretatului Michael Jackson organizatorului de concerte AEG şi-a început deliberările la Los Angeles.

După luni de audieri şi de depoziţii, procesul intentat AEG a intrat pe ultima sută de metri. Acum, rezultatul se află în mâinile celor şase femei şi celor şase bărbaţi din juriul ce va decide de partea cui e dreptatea.

Grupul AEG, producătorul turneului pentru care Michael Jackson efectua repetiţii intense în momentul morţii sale brutale din 2009, este dat în judecată, fiind acuzat de neglijenţă de către mama şi copiii lui Michael Jackson.

Potrivit familiei Jackson, compania AEG ar fi parţial responsabilă de moartea "regelui muzicii pop", întrucât l-a lăsat pe celebrul artist în îngrijirea medicului Conrad Murray, care ispăşeşte în prezent o condamnare de patru ani de închisoare pentru omucidere involuntară.

Familia Jackson solicită daune între 900 milioane de dolari şi 1,6 miliarde de dolari, o sumă considerată "absurdă" de grupul AEG, care afirmă că nu l-a angajat niciodată pe medicul Murray.

Foto: pagina oficială



INAPOI LA PRIMA PAGINA