Robbie Williams, grav bolnav

Aflat în turneu cu formaţia Take That, cântăreţul a suferit o toxiinfecţie alimentară gravă, din cauza căreia nu a mai putut urca weekendul trecut pe scenă.

Simţindu-se dator cu o explicaţie fanilor săi din Danemarca, pentru anularea unui concert, Robbie a postat pe site-ul său o poză, în timp ce se afla la pat, primind îngrijiri speciale. Vezi aici poza.

Se pare că artistul s-a intozicat de la… o supradoză de homari, întrucât Robbie, lacom, a înfulecat trei porţii în zece minute. Urmarea: starul a fost răpus la pat, intrând într-o stare severă de deshidratare, astfel că cel de-al doilea concert Take That de pe stadionul Parken din Copenhaga a trebuit să fie anulat. „Vă mulţumeasc pentru dragostea voastră şi mesajele trimise. Nu m-am refăcut complet, dar sunt mult mai bine. Mă simt îngrozitor că i-am dezamăgit pe fani. Îmi pare atât de rău”, a fost mesajul lui Robbie, ataşat acestei poze.

Foto: Northfoto, robbiewilliams.com via Daily Mail



INAPOI LA PRIMA PAGINA