VIDEO EXCLUSIV Mihai Chițu: „Nu mai locuiesc cu soţia de 7 luni”

Citeste tot despre:

, , , ,

Prins între două femei, soţia şi bruneta misterioasă cu care a călcat strâmb, Mihai Chiţu (35 de ani) a făcut, în cele din urmă, o alegere. Solistul a rămas singur în căminul conjugal, a încheiat orice poveste amoroasă cu femeia care i-a dăruit un copil, trăind acum clipa alături de noua lui cucerire.

Despre toate acestea Mihai a vorbit într-un interviu exclusiv pentru publicaţia Click.

Iată că după dovezi incontestabile, luni de tăcere şi o mulţime de speculaţii, câştigătorul celui de-al treilea sezon de la „Vocea României” s-a decis să dea el singur cărţile pe faţă şi a găsit curaj să-şi asume greşelile. „Trebuia să vorbesc deschis despre viaţa mea, de la început. Dar nu eram obişnuit să deschid ziarul şi să mă văd acolo, aşa că am aruncat gunoiul sub preş. Acum ăsta sunt, m-am deschis. În septembrie, eu şi soţia mea facem 13 ani de relaţie. Lucrurile între noi nu au decurs bine în ultimii ani. N-am avut o căsnicie nemaipomenit de frumoasă. Şi eu, şi ea, ne asumăm nişte greşeli, ştim ce am făcut. Nu am ce să-i reproşez. E o mamă-model. Vreau să-mi aduc aminte din relaţia asta de lucrurile bune, nu de cele rele”, a declarat Mihai pentru Click!

Solistul a recunoscut că el a rămas singur în acasa conjugală din cartierul bucureştean Ozana, iar soţia lui şi micuţa Riana (5 ani) s-au mutat în aceeaşi zonă, la părinţii Ioanei.

„Suntem separaţi şi nu mai locuim împreună de 7 luni. Eu nici nu m-am mai ferit. Lumea mă întreabă de ce nu divorţez. Corect. Noi am ajuns la capătul drumului. De aici înainte nu mai putem înainta. Un divorţ? O să urmeze”, a mai spus cântăreţul.  

Citeşte alte detalii incendiare şi vezi interviul complet cu Mihai Chiţu aici!

Vezi aici şi pe ce a cheltuit Mihai banii câştigaţi la Vocea României!



INAPOI LA PRIMA PAGINA