O româncă, invitată de seamă la petrecerea baby shower organizată de Kim Kardashian

Plouă cu bebeluși în familia Kardashian, după ce Kim a anunțat că așteaptă un copil cu ajutorul unei mame surogat. Imediat după aceea, despre alte două dive din familie s-a zvonit că ar fi însărcinate. Este vorba de Khloe Kardashian și Kylie Jenner care ar aștepta și ele câte un copil, însă zvonurile nu au fost confirmate până în prezent.

Kim și fiica sa, North West.

Cu siguranță familia Kardashian se va mări cu cel puțin un membru, în curând, căci Kim Kardashian a organizat deja petrecerea baby shower în cinstea copilului său nenăscut. Diva va deveni astfel mamă pentru a treia oară, de data aceasta cu ajutorul unei mame surogat și a sărbătorit acest eveniment cu o petrecere în stil mare, care a adunat laolaltă o mulțime de prieteni. Sâmbătă seara, celebrele Kardashian l-au sărbătorit în avans pe bebelușul lui Kim care urmează să vină pe lume cât mai curând, la casa de lux din Bel Air, Los Angeles. Alături de vedetă au fost și surorile sale presupuse însărcinate, Khloe și Kylie, dar și o mulțime de prieteni celebrii precum Chrisst Teigen și, surpriză, o româncă a fost și ea invitată la petrecere.

Anastasia Soare (lângă Kim) a avut ocazia să participe la eveniment.

Este vorba de o femeie de afaceri celebră atât în România, cât și la Hollywood, mai exact, Anastasia Soare, supranumită Regina Sprâncenelor, un simbol în industria de beauty, prietenă cu vedete de top de la Hollywood printre care Oprah, Madonna, Jennifer Lopez, Naomi Campbell, Penelope Cruz și nu numai. Iar prezența sa la petrecere, alături de Kim, a fost confirmată printr-o fotografie distribuită de mogulul Anastasia Soare (Anastasia Beverly Hills), realizată sub copacii plini de flori de cireș din fața casei. Anastasia a distribuit fotografia realizată alături de Kim și de alte două femei, însoțită de mesajul: „Cel mai frumos baby shower, felicitări Kim Kardashian pentru cel de-al treilea copil”.

Iată cum și-a decorat Kim casa pentru această petrecere, ce invitați a avut și cum s-au distrat!



INAPOI LA PRIMA PAGINA