OK! Quiz cu Celia: ”Am fost cea mai fericită femeie din lume”

A revenit în forță pe scena muzicală din România cu single-ul ”La două capete”, piesă care a atins un milion și jumătate de vizualizări în doar două săptămâni de la lansare. Continuă să-l promoveze și promite să facă și alte lucruri spectaculoase și pasionale pe plan muzical. Cât despre viața personală, lucrurile sunt mult mai tihnite și mai aranjate. Celia (32) e mama unui băiețel pe nume Angelo și fericita soție a lui Ardeli Ancuța (33), despre care are numai cuvinte de laudă. Haideți să vedem, așadar, cum arată familia Celiei în cuvintele sale!

Celia și Ardeli s-au căsătorit în 2013

 

Î: Calitatea pe care o apreciezi la partnerul de viață este…

R: Sinceritatea!

Î: Defectul pe care îl accepți la partenerul de viață

R: Încăpățânarea. N-am ce face, l-am luat și îl iubesc cu bune și rele!

Î: Cea mai frumoasă amintire în doi

R: Cea mai frumoasă, hm… hai să vă povestesc! După ce s-a născut fiul meu, mi l-au pus în brațe, iar soțul meu era lângă minte, îmi săruta mâinile și fruntea. Ne uitam la Angelo și trăiam amândoi o experiență magică. Apoi, până au închis operația, l-au trimis pe soțul meu într-o cameră separată unde l-au pus să-și scoată cămașa și să-și țină copilul, piele pe piele, să-i audă bătăile inimii, pentru ca fiul nostru să fie cât mai relaxat. Momentul în care am intrat salon și l-am văzut pe soțul meu cu fiul nostru la piept, cum îl ținea protector și-l privea cu atâta iubire, a fost cel mai  minunat moment dintre toate cele trăite. M-au așezat lângă ei, mi l-au pus pe Angelo în brațe și mă simțeam cea mai fericită femeie din lume.

Î: Cel mai recent ”date night” al vostru s-a întâmplat…

R: De ziua soțului meu am plecat la Viena și am petrecut două zile minunate.

Î: Motivul ”discuțiilor” în familia voastră este…

R: Deplasările repetate, oboseala acumulată în urma drumurilor. Pentru mine este normal să fac mii de kilometri, pentru el e stresant și obositor.

Din 2014 sunt în formulă de 3: Celia, Angelo și Ardeli Ancuța.

Î: Care e secretul unei căsnicii armonioase?

R: Trebuie să înveți să fii înțelegător și să lași orgoliul deoparte. Să cauți să iubești și defectele celui de lângă tine, căci nimeni nu e perfect.

Î: Cine e polițistul rău și cine e cel bun când vine vorba de Angelo?

R: Eu sunt polițistul rău, soțul meu cedează în fața lui extrem de ușor. Ar fi fost minunat dacă ar fi cedat și-n fața mea la fel de ușor… (râde)

Î: Și-ar dori o surioară sau un frățior?

R: Spune că ar vrea o surioară!

Î: Ați plănuit ceva în sensul acesta?

R: Ne mai dorim un copil, însă nu anul acesta!

Î: Cea mai importantă lecție pe care părinții ar trebui să le-o dea copilului…

R: Eu am grijă ca fiul meu să înțeleagă de mic că este lumină divină în sufletul lui și că, înainte de orice, trebuie să avem grijă de suflet.

Î: Evenimentul care strânge laolaltă toată familia este…

R: La noi este puțin mai greu, căci familia mea e aici, pe când cea a soțului e în Australia. Aici ne lipsesc părinții soțului, acolo îmi lipsesc ai mei. Dar, uneori, reușim să fim toți la un loc.



INAPOI LA PRIMA PAGINA