Orlando Bloom, surprins cu o brunetă misterioasă. E noua iubită?

Se pare că viața de bărbat singur îi place la nebunie lui Orlando Bloom. La doar câteva săptămâni de când s-a despărțit de Katy Perry, starul holywoodian a fost surprins în compania altei domnișoare.

Orlando a fost surprins la plecare cu o domnișoară misterioasă

S-a distrat alături de soțul lui Jennifer Aniston, actorul Justin Theroux, dar și de Malin Akerman și Benji Madden, la petrecerea de lansare a brandului Beboe, un ”brand de lux de cannabis”. După petrecere, Orlando a plecat însoțit de o tânără domnișoară spre reședința sa.

Spre nenorocul lui, paparazzi au fost pe fază și-au surprins chiar momentul plecării, dându-l în vileag. Așadar, actorul nu pierde timpul când vine vorba despre plăcerile sufletului. Desigur, nu ne așteptam s-o plângă prea mult pe Katy, în fond relația lui cu starul nu a fost una tocmai ”serioasă”, cei doi despărțindu-se tocmai din cauza aceasta.

Cât despre domnișoara în cauză, nu știm decât că a plecat singură cu actorul, că respectă tiparul de femeie care l-ar atrage și că, cel mai probabil, n-o s-o mai vedem vreodată în compania lui. Spunem asta pentru că Orlando și-a cam căpătat faima de Don Juan după divorțul de Miranda Kerr, femeia cu care are și un băiețel.

foto: captură DailyMail



INAPOI LA PRIMA PAGINA