Pictorial nud cu Irina Shayk, la trei luni de când a devenit mamă

La trei luni de la naștere, proaspăta mămică Irina Shayk pare că a revenit la silueta de invidiat de dinaintea sarcinii și, implicit, la ședințele foto incendiare. Printre picăturile libere de la jobul full-time de mamă, biberoane, scutece și plimbări prin parc cu micuța Lea de Seine, frumoasa iubită a lui Bradley Cooper își face timp și pentru cariera de model.

Recent, Irina a distribuit pe contul său de Instagram o serie de fotografii nud de la cea mai sexy ședință foto de după naștere, iar imaginile sunt de-a dreptul fabuloase. Pe tot parcursul sarcinii a stat departe de evenimentele oficiale și nu și-a expus burta de femeie însărcinată, singurele fotografii cu ea în postura de gravidă fiind puținele ipostaze surprinse de paparazzi. Pe contul său de Instagram nici nu ai spune că a fost vreodată cu burtă, căci distribuie numai poze artistice de la ședințele foto profesionale.  Cu o asemenea revenire, nici nu avea cum să nu îi entuziasmene pe fanii săi, care au savurat fiecare fotografie a frumoasei rusoaice și i-au scris o mulțime de mesaje laudative.

Foto: Instagram Irina Shayk



INAPOI LA PRIMA PAGINA