Gianina Corondan: „ProTV-ul automat te făcea vedetă”

Citeste tot despre:

, ,

Nu cred că există persoană care să nu o ştie pe Gianina Corondan, fie că e mai tânără sau mai în vârstă. Eu şi cei din generaţia mea cumva am deschis ochii cu ea la televizor. După nişte vremuri prăfuite, în care conformismul şi mentalităţile comuniste ne bântuiseră, a venit ea şi a strigat: „Alo! Generaţia Pro”. Da, noi eram atunci Generaţia Pro şi vedeam în ea şi în Vintilă acei oameni care ne îndemnau să gândim şi să ne exprimăm liber. Generaţia noastră a crescut şi am urmărit-o apoi pe Gianina la TVR, la Ora G, unde o urmăreau şi cei din generaţiile ce au urmat după noi. Acum o ascultăm cu toţii la Gold FM. Aşa mi-am dat seama că a făcut foarte multe lucruri femeia asta: televiziune, teatru, film, muzică, radio, deşi a terminat ASE-ul. Am întâlnit-o de curând la evenimentul Golf Team for LIFE unde epata de bucurie, zâmbet şi dorinţa de a se integra pe terenul de golf, deşi nu jucase niciodată în viaţa ei. Mi s-a părut atât de umană şi de frumoasă la suflet căci m-am gândit că mă voi simţi foarte bine cu ea în cadrul unui interviu. Aşa că am invitat-o la redacţie şi timp de aproape două ore am stat de vorbă de parcă stăteam cu o veche prietenă pe care nu am mai văzut-o de mult. Asta probabil pentru că mi se părea că-mi este apropiată pentru că o cunosc de mică. Iată ce a ieşit:

 

Tu ai făcut atât de multe…Şi teatru şi film şi televiziune şi muzică şi radio…

 Da, pare că am făcut multe, am trecut prin ele, dar mi-am apropiat puţin din fiecare. Cât să adulmec domeniul, să-l amuşinez. Dar nu pot să zic că le-am făcut la modul profesionist pe totae cap coadă.

Dar care a rămas cel care ţi-a plăcut cel mai mult din toate astea?

Asta cu cel mai mult… De fapt e un întreg, ca o stea cu multe colţuri. Toate-s parte a aceluiaşi întreg, dar fiecare are strălucirea lui separată. Confecţionez steaua din mers, razele se multiplică, fie că e muzică, fie că e teatru, fie că e film sau televiziune, e aceeaşi persoană care se exprimă diferit. Să zicem că muzica mi-a plăcut într-un mod aparte.

Unde te-ai simţit cel mai bine. Când te-ai simţit cel mai bine făcând una din astea?

Poate pentru că am făcut şi cel mai puţin, mi-a plăcut filmul. Asta deoarece este esenţa de ce-mi place mie. Aveam creativitate, emotie, aveam o echipă care ştia foarte bine ce face, un om care avea viziunea completă şi ne ducea pe un drum surprinzător şi erau nişte mari personalităţi cu care te întâlneai.

Citește aici continuarea acestui interviu!



INAPOI LA PRIMA PAGINA