Radu Vâlcan: ”Ne dorim încă un copil, doi… să fie cât mai mulţi de Crăciun“

Crăciunul e un moment în istoria fiecăruia ca un reper al binelui. Ceva la care te întorci în fieca­re an. E aşa, un spaţiu în care redevenim ce ar tre­bui să fim. Şi Virgil, şi Cornel, şi Radu şi-au adus aminte de cum trăiau Crăciunul la început şi au povestit despre cum se străduiesc să-l constru­iască acum copiilor lor. Trebuie să-i învăţam ce înseamnă binele. De Crăciun e mai bine. Iată ce a avut Radu Vâlcan de spus:

Cum îţi aduci aminte Crăciunul, Radule, la tine acasă, de mult, când începeai Crăciunurile?

Radu Măi, cum să îmi aduc aminte?! În pri­mul rând, zăpada… Era zăpadă foarte mare în vremurile alea. Acum s-a mai schimbat puţin situaţia. Dar îmi aduc aminte când l-am văzut prima oară pe Moş Crăciun, fizic, în carne şi oase… Sincer, m-am speriat foarte tare. De aceea se spune că, până la 3-4 ani, copiii e bine să nu îl vadă în carne şi oase, căci s-ar putea să aibă un efect nu tocmai plăcut asupra lor. La televizor, în reviste, în imagini, e perfect. Asta încerc să fac şi cu fii-miu.

S-o ia întâi ca idee şi apoi să apară concreteţea. Dar cum erai atunci, Radule? 7, 8, 9, 10 ani… Ce fel de puşti erai?

Cum să fiu?! Eram, la vremea aceea, des­tul de agitat. Ştii, eu sunt acum foarte calm. Probabil că vârsta, maturitatea şi faptul că am devenit părinte. Toate lucrurile m-au aşezat un pic, aşa. Jucam fotbal foarte mult, ca orice copil, băiat.

Asta a schimbat la tine apariţia copilului, te-a adus într-o zonă mai calmă?

Începusem deja cu o viaţă de familie foarte sănătoasă în momentul când ne-am cunoscut. Eu şi Adela am descoperit, oarecum, latura aceasta casnică, ca să spun aşa, lucru care ne place foarte mult. Iată unul dintre lucrurile pe care le avem în comun. Asta spuneam, cred, că odată ce înaintezi în vârstă… Eu am 41 de ani, iar 41 de ani contează foarte mult. Şi e bine ca, pe parcurs, să arzi toate etapele astea speci­fice copilăriei, adolescenţei. Mai ales ca băiat. Să treci prin toate lucrurile astea, pentru că toate te formează ca om, te întăresc şi îţi aduc numai lucruri bune. Cu vârsta, probabil că eşti în stare să iei deciziile cele mai bune, cele mai sănătoase pentru tine şi pentru familia ta.

Cum era Crăciunul, în familia ta? Aveaţi obiceiuri, aveaţi tradiţii?

Păi, începând cu Moş Nicolae, abia aşteptam dimineaţa să mă trezesc, să văd bradul, să văd cadourile în bocanci.

Adică aveaţi obiceiuri, vă strângeaţi toţi?

Niciodată nu lipsea bradul, asta e clar. Şi ne strângeam în ziua respectivă, în seara re­spectivă, cu familia, cu prietenii, obicei care se păstrează şi acum. Şi familia Adelei este una foarte numeroasă şi continuăm tradiţia asta.

Şi vă adunaţi toţi, acum…

Ne adunăm toţi, avem tombolă, la fiecare sfârşit de an. Este o tombolă cu tot felul de lu­cruri, mici cadouri pe care ni le facem. Îţi dau un exemplu: un leucoplast, o sticlă cu suc, lu­cruri mărunte, simbolice. Ideea în sine, că ne strângem acolo şi să vezi toată familia familia la un loc, e un lucru foarte mişto.

Dar poate Adela vrea ceva mai consistent, Radu.

La cadou te referi?

Da, tu vii cu ideea de simbol şi ea poate aşteaptă ceva, totuşi.

Păi, nu, că idea asta cu tombola a venit de la ea. Este un obicei la ei în familie, de foarte mulţi ani, de Crăciun. Aşa l-am luat şi eu şi îmi place foarte tare.

Şi acum la al câtelea Crăciun sunteţi?

Împreună?

Nu, ca părinţi.

Al doilea… Mă rog, a fost şi când era ea în­sărcinată. Deci, suntem la al treilea.

Şi ce a schimbat copilul?

O dorinţă mai puternică. E spiritul ăsta al Sărbătorilor. E ceva… Nu ştiu, tu eşti părinte?

Da.

Deci ştii foarte bine despre ce vorbesc. Doar cel care este părinte poate înţelege exact în­semnătatea momentelor, a Sărbătorilor în general, de Paşte, de Crăciun. Ne place să îi vedem bucuria în ochi, chiar dacă el nu ştie că a venit Moş Nicolae, evident. Văzând atâta lume în jurul lui… Un copil este ca un burete şi, cumva, în psihicul lui, în conştiinţa lui, rămâne această treabă pentru viitor.

Şi în poze.

Şi în poze, când se uită… Toate lucrurile as­tea ne fac nişte oameni mai buni. Noi suntem nişte oameni buni, dar, cu siguranţă, dacă ar fi toţi oamenii ca noi, m-aş bucura foarte tare.

Dacă te uiţi la Crăciunurile cu familia ta, îţi vine în minte unul diferit de celelalte?

Cel mai frumos Crăciun a fost cel alături de ăsta mic.

Deci, cel mai frumos Crăciun a fost cel de anul trecut…

Da, da, când era şi el acolo, cu noi. Mi s-a părut un moment absolut deosebit. Abia aş­teptam să facem bradul. Au fost şi celelalte deosebite în felul lor, dar acesta are o însem­nătate aparte.

Are o greutate… Primul Crăciun împreună. Şi vă opriţi aici, din punct de vedere… ? Sau o să mai fie? O să mai creşteţi numărul „participanţilor“?

Aaa, cu siguranţă!! Ne dorim încă un copil, doi… Să fie cât mai mulţi de Crăciun! Sigur. Sănătoşi să fim!



INAPOI LA PRIMA PAGINA