Raluca Bădulescu: ”Îmi doresc să fiu acum ca Cher la 70 de ani!

Juratul Bravo, ai stil! a vorbit sincer şi cu mult umor chiar despre orice, într-un moment de culme al carierei sale şi nu numai.

Vă spun din capul locului, e un personaj. Pe oriun­de ai lua-o, nu rămâne fără replică. Are un fel autentic de a contura un personaj uşor paradoxal. Poartă kitsch-ul cu gust. A terminat şcoli bune şi complicat de dus la capăt, dar nu se folo­seşte de ele. Pare că-şi doreşte succesul, dar n-o interesează prea tare. E o apariţie serioa­să, dar are foarte mult umor. Pledează pen­tru ca omul să fie ceea ce este, dar şi pentru operaţiile estetice. Are o voce groasă, cu care spune lucruri frumoase. Are o preocupare im­portantă pentru imagine, ca toţi oamenii care lucrează în modă, dar nu are o problemă în a intra, cinstit, în subiecte ce nu o avantajează. Şi tot aşa. O să citiţi şi o să-mi daţi dreptate. Mie, dar mai ales ei. E un personaj şi asta nu întâlnim des.

Vorbeam şi cu Iulia Albu despre emisiunea voastră şi ce bine a prins. N-aş fi pariat pe ea.

Raluca E un fenomen. Nu există mândrie mai mare pentru mine ca faptul că fac parte din această producţie, Bravo, ai stil!. Nu ştiu de ce n-ai fi pariat pe ea. Cred că e o emisiune care lipsea. Româncele sunt cochete. Ies în oraş şi văd tinerele care încearcă să fie în trend.

Tinerele. Tu având câţi ani?

43 de ani.

Mulţi sau puţini?

Dacă mă trezeşti din somn brusc, eu consi­der că am 20 de ani. Aşa am pe viaţă. Dar dacă mai vorbim un pic, îţi spun că sunt cu folos. 43 de ani cu folos petrecuţi.

Unii spun că dacă te simţi tot timpul ca la 20 de ani înseamnă că diferenţa până la 43 ai petrecut-o degeaba dacă n-a schimbat nimic.

Trebuie să te simţi psihic ca la 20 de ani. Să ai dorinţa de viaţă pe care o ai atunci. Să vrei să cucereşti lumea. Să faci lucruri. Trebuie să nu te blazezi, să ţi se pară apoi că asta a fost.

Cum erai la 20 de ani?

Doamne, au trecut atâţia ani de atunci!

Am remarcat că ai terminat un liceu bun, apoi o facultate grea.

Am făcut Sfântul Sava, apoi am făcut Facul­tatea de Litere, din cadrul Universităţii Bu­cureşti. La bază eu sunt profesoară de limba română şi engleză.

Aici voiam să ajung.

Am şi predat trei luni la liceul Mihai Vitea­zu. Au fost trei luni superbe. A trebuit să fac această practică, să pot să iau licenţa. A rămas la stadiul de practică, deşi mi-a plăcut.

Cine voiai să fii la 20 şi ceva de ani, atunci?

Toată viaţa am vrut să fiu cântăreaţă. Sau entertainer. La 40 de ani, venirea asta în Ka­nal D mi-a îndeplinit cumva visul. Când eram mică, mama spunea mereu că nu ştie cât o să învăţ, cât o să studiez, dar cu siguranţă o să reuşesc să fiu frumoasă. Pentru că-mi plăcea să mă îmbrac şi eram pasionată de fashion. Mama a ghicit-o, dar pe-o parte. Pe partea cealaltă mi-a plăcut mult mâncarea. Şi am avut grijă cu timpul să mă îngraş.

Deci deveniseşi aşa pentru că-ţi plăcea să mănânci, nu era vorba despre o boală.

E adevărat că am şi probleme cu tiroida, dar ea poate fi ţinută sub control. Însă nu poţi toată viaţa să fii pedepsit cu un regim. Am avut perioade în care reuşeam. Şase, şapte, opt luni, mai ţineam regim şi slăbeam. Bun. Cum lăsam regimul, mă îngrăşam iar. Cred că asta e problema în viaţă a tuturor celor care se luptă cu kilogramele, mă refer la cele în exces.

Cât ai cântărit cel mai mult?

122 de kilograme, atunci mi-am făcut ope­raţia. Pornisem de la 70 de kilograme, când m-am măritat cu soţul meu şi am făcut exact ca în scheciurile lui Benny Hill, m-am măritat trasă prin inel şi într-un an am ajuns la 120 de kilograme iar.

Deci scăpaseşi şi te-ai întors de unde ai plecat.

Exact.

Şi soţul nu s-a enervat? Că s-a căsătorit cu o femeie aflată într-un fel şi s-a ajuns la altceva?

Nu s-a enervat. Vedeţi? Băi, prejudecăţile ne omoară. Eu nu înţeleg chestiile astea. Şi acum sunt multe persoane care mă întreabă cum s-a modificat relaţia mea cu soţul, sau cum mă văd prietenii diferit acum, sau copilul cum mă vede. Băi, la fel. Sunt acelaşi om. Să priveşti oamenii din acest punct de vedere este foarte superficial.

Păi, moda nu e superficială?

Moda este superficială, dar stilul, nu. În Bravo, ai stil! noi urmărim pachetul întreg. Nu ne uităm doar după o fată îmbrăcată frumos.

Cu fostul soţ ce s-a întâmplat?

Suntem cei mai buni prieteni din lumea asta. Suntem o familie extin­să.

Am privit cu admiraţie la el, era la un moment dat poate cel mai important manechin de la noi.

Mulțumesc, va fi foarte încântat să audă asta. Vali stă la Madrid de foarte mulţi ani şi se ocupă tot de manechini.

Sper că nu e gras acum.

Nu, e în continuare pasionat de sală şi de modelling.

Unde s-au proptit lucrurile cu el?

Pur şi simplu, el călătorea foarte mult şi cred că, la un moment dat, s-au răcit lucru­rile între noi. Şi am şi lăsat aşa o perioadă, apoi am considerat ambii că cel mai bine este să ră­mânem prieteni. Nu sunt eu ge­nul care să se chinuie să învie un cal mort.

Tu pari şi genul care se ceartă bine.

Aşa este. Sunt genul care tre­buie să spună ce are de spus. Şi Vali Pungă era la fel. Dar peste mine nu prea poate să vorbească nimeni. Probabil sunt şi cam ci­călitoare.

Dar ai şi calităţi.

Am de toate. Am şi drep­tate. Dar cu actualul soţ, să ştii că nu prea am. Şi pe el îl pisălogesc, dar are foarte multă răbdare. Lupul îşi schimbă părul – poate am mai puţine kilograme şi lucruri mai strâmte -, dar năravul, ba. Sunt aceeaşi.



INAPOI LA PRIMA PAGINA