Ramona Bădescu: ”Am așteptat bărbatul potrivit”

Citeste tot despre:

,

Probabil cea mai cunoscută Ramona a ţării zâmbeşte şi e fericită lângă un avocat celebru, Narcis Godeanu.

ramona3

Cu câţiva ani în urmă, îmi povestea despre băr­batul care ar trebui să existe într-un aşa fel încât să poată fi ace­la pe care-l aşteaptă. Câţiva ani mai încolo, în 2016, acela a apărut. Este avocat, profesor la Drept şi ca facultate, şi ca fel de a fi. Povestea lor, în interviul care urmează. Narcis Godeanu este cel care, cel mai probabil, o va aduce pe Ramona Bădescu înapoi.

Avem aici un avocat, în caz că nu iese bine interviul.

Ramona Mai ales că e şi profesor, nu doar avocat! Toţi îmi reproşau că mai greşesc când vorbesc în limba română. Acum mi-am luat profesor. (râde)

Narcis Pregătesc tinerii studenţi la Drept.

De ce te-ai uitat la el?

Ramona Mă uit tot timpul. Să ştii că-mi place de el. (râde). Mă uit şi câteodată nu-mi vine să cred.

Îl redescoperi mereu.

Asta este minunat să ne descoperim mereu. Însă nu ne descoperim prea mult acum, că e foarte frig. (râde)

Vreau să te felicit pentru că ai adus-o înapoi pe Ramona.

Narcis Chiar trebuie!

Nu cred că a fost foarte uşor.

Ştii cum e? Ca la examen. Dacă întrebi un student pregătit cum a fost, îţi va spune că a fost uşor. Dacă întrebi pe unul nepregătit, îţi va povesti ce greu a fost. N-am stat să califi­căm dacă a fost uşor sau greu, ne-am trezit aici.

Ramona sper că are altă versiune.

Ramona Eu am o versiune mai romanţată, mai feminină. Ne-am cunoscut acum zece ani, în Italia. Atât de scurt, încât aproape că nu mai ţineam minte. Nu ne-am frecventat atunci, nu am schimbat numere de telefon. Când ne-am revăzut aici, cam prin septembrie anul tre­cut, i-am spus că mă întorc în Italia şi eram convinsă că-mi va spune: „Vai, de ce, nu pleca, mai rămâi!“. Asta aşteptam. În schimb, am fost foarte surprinsă când, cu foarte multă deter­minare, mi-a spus să merg, să rezolv.

A zis şi „întoarce-te“?

(râde) A zis: „Rezolvă, eu sunt aici“. Am fost surprinsă de hotărârea lui. Nu-i uşor la vârsta noastră. Noi facem împreună 90 de ani, ştii? Mie aşa-mi place să calculez împreună anii.

Şi mie îmi plac femeile care-şi asumă vârsta.

Anii mei sunt ani oficiali. Eu îi spun că toa­tă lumea îmi atrage atenţia că nu-i arăt. Spu­neam că n-a fost uşor să ne găsim. Şi n-a fost voia noastră, cred. Cred că a fost voia lui Dumnezeu. Inutil e să cauţi sau să-ţi doreşti o persoană dacă nu-ţi iese în cale.

Narcis, întrebam cât de greu a fost, plecând de la o discuţie mai veche a mea cu Ramona, din care asta reieşea, că nu îi e uşor unui bărbat s-o convingă.

Păi, asta am obţinut, să nu crezi că n-am obţinut ceea ce am vrut. Poate şi un pic mai mult decât atât…

Mă întorc la poveste. V-aţi întâlnit acum 10 ani şi apoi, din nou, acum câteva luni…

În septembrie, anul trecut, a fost o revede­re. Aici, în Herăstrău. De asta ne e drag localul acesta. Pe terasă acolo, eram cu mama şi cu tata. Era ziua lui tata. Prezenţa mea în ţară a fost legată întotdeauna de părinţi. I-am rugat să mai rămână la Bucureşti să ne mai răsfă­ţăm. Proprietarul localului acesta, Viorel, fă­cea o deschidere, fiind un prieten bun, am venit cu părinţii. Narcis era cu el la masă aici, povesteau. Eu chiar n-aş fi vrut să ies în acea seară, dar ceva m-a tras aici, să-i răsfăţ pe ai mei, să mâncăm o cărniţă bună.

Detaliile cum determină lucrurile mari.

Ramona Detaliile fac diferenţa. Detaliile dau culoare, să nu fie doar alb şi negru. Să fie şi un gri, şi un gri perlă. Să nu fac 50 de nuanţe de gri. (râde)

Ea este persoană publică. Narcis, o cunoşteai de la televizor probabil.

Narcis Evident că o ştiam de la televizor. Cine nu ar fi ştiut-o? Şi atunci când ne-am întâlnit la Roma, ştiam evident cine ne aşteaptă acolo, cu cine aveam întâlnirea. Aşa cum se spunea şi mai devreme, ne-am cunoscut şi am lăsat apoi 10 ani să treacă.

Ramona Întâlnirea a fost una foarte formală. Narcis venea în Italia împreună cu un alt avo­cat să-l întâlnească pe ministrul de justiţie, Clemente Mastella, pe care-l cunosc foarte bine, eu fiind şi delegata primarului Romei, aşa că în această atmosferă foarte profesio­nală, eu m-am dus acolo cu căţeluşa mea în geantă (râde).

ramona4

Sigur că e greu pentru Narcis să uite aşa ceva.

Ramona După care au trecut zece ani, văzân­du-mă că intru într-un local din România, s-a ridicat să mă salute.

S-au pierdut zece ani?

Narcis Nu, sunt zece ani câştigaţi.

Ramona Efectiv, când a venit să mă salute, mi-am amintit momentul de la Roma. Era cu fiul lui, unul dintre cei trei copii ai săi. Are trei copii deosebiţi. Fiul cel mare, Darius, pare fratele său mai mic. Cel mijlociu se numeşte Mihnea, are 12 ani, şi Ruxandra cinci ani jumă­tate. Trei copii deosebiţi, educaţi.

N-o cunosc pe mama lor, dar uitându-mă la Narcis n-are de ce să mă mire.

Au avut noroc de părinţi deosebiţi şi mama, şi tata. Trebuie să existe educaţie din partea ambelor părţi.

 Îţi dai seama, Ramona, că-mi vine să te întreb. Probabil capitolul copii e un subiect delicat…

Nimeni nu m-a întrebat, dar deja se fac pronosticuri: inseminare, naştere naturală şi tot aşa. Pe 29 noiembrie, de ziua mea, puţini mi-au spus „La mulţi ani!“. Mi se spunea „Casă de piatră!“ şi „Să fie într-un ceas bun!“. Presa a scris, dar eu sunt mai retrasă de felul meu. N-am fost fotografiată niciodată cu un bărbat în România sau cu un bărbat român. Glumesc cu Narcis uneori şi-i spun că am câteodată impresia că nici nu e român: e elegant, deschide porti­era la maşină, poartă şosete lungi şi tot aşa. Toate stereotipurile acestea despre bărbaţii români pleacă de la povestirile prietenelor mele, că altfel n-aş fi avut de unde să ştiu. Am fost plecată 26 de ani, era greu să-mi fi găsit un român. Am fost mereu atrasă de bărbaţii italieni. Nu ştiu, poate ei mint mai frumos.

Te întrebasem de copil.

Ramona O lăsăm pentru mai târziu, mai beau ceai, să mă încălzesc.

Atunci despre aceşti zece ani.

Zece ani în care nu ne-am frecventat, fiecare a fost cu ale lui. Le mulţumim împreună tuturor persoanelor care au trecut prin vieţile noaste în timpul aces­ta. Uneori mă gândeam, să fi schimbat numerele de telefon atunci la Roma, eu ştiu dacă ar fi fost bine?!

Narcis, cum erai acum zece ani şi nu mai eşti acum?

Narcis Mai bine că ne-am cunoscut acum. Concluzia asta este. Făceam aşa nişte exerciţii de imaginaţie, cum ar fi fost dacă…

Ramona Noi vorbim foarte mult, stăm şi povestim până dimineaţă.

Făcând apel la această instanţă…

Nu vorbim de instanţă, că aici se tre­zeşte domnul avocat. (râde)

Narcis Ce voiai să spui?

Sper că nu avocatul diavolului…

Ramona Al diavoliţei. (râde)

Narcis E bine că lucrurile s-au întâmplat aşa. Dacă ar fi fost să începem o relaţie atunci, o începeam atunci. Aşa a fost să se întâmple.

Ramona Mai bine mai târziu decât niciodată, asta este sigur. Nu cred că viaţa noastră e de­cisă de noi.

ramona2

Avem, totuşi, liberul arbitru.

Ramona Avem liberul arbitru şi avem importanţa alegerilor.

Adică să nu-i luăm lui Narcis meritul de a te fi cucerit, punând asta pe seama sorţii.

Ramona Absolut! Şi cred că a fost o cucerire reciprocă. Sau, mai degrabă, o surpriză re­ciprocă. Niciunul dintre noi nu am plecat cu ideea cuceririi.

Mă întorc la instanţă atunci. Poate că aşa vin lucrurile de la Dumnezeu, într-un tip de naturaleţe.

Narcis Aşa s-au întâmplat lucrurile, într-un firesc.

Ramona Nu m-am gândit niciodată. Eu de aici, din România îmi iau seva. În afara faptu­lui că mă întorc pentru părinţi, eu aici m-am născut, nu ştiu unde o să mor. În afara acestui fapt, nu m-am gândit niciodată că am să mă întorc sau, mai mult, că o să am o relaţie cu un român. Casa mea până acum era Roma.

Şi atunci, te întreb, o aduci înapoi?

Narcis (râde) A venit înapoi deja, dar nu-şi dă seama.

Ai un fel simplu cu care lămureşti lucrurile.

Ramona (râde) Mă mai întâlnesc cu tine, că aflu şi eu noutăţi.

E o noutate?

Ramona Nu e o noutate, dar îmi face plăcere s-o tot aud.

Ţi-ar fi greu să renunţi la ce spuneai că ar fi casa ta?

Ramona Nu renunţ, că oricum spa­ghete şi pizza se găsesc şi aici. În viaţă n-am fost niciodată constrânsă să fac un lucru. Am luptat mult pentru liber­tatea mea şi am plătit un preţ mare pentru asta. Lucrul cel mai important pentru mine în viaţa acesta a fost să iubesc şi să fiu iubită. Dar să iubesc, nu doar să fiu iubită. M-aş fi plictisit enorm de această senzaţie. Aşa că nu trebuie să fac o alegere, nu mi s-a pus problema aşa. Cu atât mai mult cu cât şi lui Narcis Roma îi este dragă. E o si­tuaţie nouă, durează de patru luni.

Narcis Multe lucruri ţin de timp, sunt atribute ale timpului.

Ramona Să ştii că la vârsta aceasta a noastră despre care-ţi spuneam, la 90 de ani puşi împreună, ori este ori nu este ceva. Ori se întâmplă, ori nu. Nu suntem persoane cu jumătăţi de mă­sură. Nu ne-am propus să facem un cuplu, dar parcă toate în jurul nostru au binecuvântat asta. Şi nu ne grăbim, vreau să ne trăim fiecare minut, acum nu mai avem grabă. Lucrurile trebuie să treacă bine, cu emoţie şi cu calm. Nu grăbesc paşii.

Cum e Ramona şi nu te aşteptai să fie?

Narcis O surpriză! Chiar zilele trecu­te îi spuneam acest lucru că, pentru o persoană cunoscută, de talia ei, e foarte firească şi asta e mai rar. E o surpriză frumoasă, zilnică. Şi-i spun şi ei asta, nu sunt genul care să nu spu­nă. Dacă le constat, trebuie să le spun. Trist e când le spui şi nu le constaţi.

Bărbaţii sunt mai timizi în sensul acesta.

Ramona Eu cred că e un mod curajos de a fi. Am observat că Narcis e o persoană care are o bază şi are un tip de siguranţă în ceea ce face şi spune.

Cu ce te-a surprins?

Cu sensibilitatea. E mai sensibil ca mine.

Sensibil, dar sigur pe el.

Ramona Da! Am descoperit un suflet şi o lume nouă. De exemplu, înainte de Crăciun a ţinut post, e foarte legat de biserică.

Eu acum sper că are şi nişte defecte, să-l mai umanizăm un pic.

Ramona Sunt cele de care m-am îndrăgostit mai mult, de defectele lui, că de calităţi se în­drăgostesc toate. (râde)

ramona

Ţi s-ar părea mulţi patru copii?

Narcis Patru cu Ramona? (râde). Nu se pune problema. Nu e o latură a vieţii care să mi se pară mult prea mult. Ce ne-o da Dumnezeu.

Veţi apărea în faţa lui Dumnezeu?

Narcis Rămâne de văzut. (râde)

Ramona Spuneam că am aflat noutăţi în dis­cuţia asta, dar nici chiar aşa!

Ăsta e un gest care trebuie să vină din partea lui Narcis.

Doamne fereşte, absolut! Ar fi culmea…

Te ştiu o femeie hotărâtă, Ramona.

Narcis Înainte de toate, Ramona e o femeie. Nu toate sunt femei şi nu toţi sunt bărbaţi.

Ramona Societatea în care trăim este con­sumeristă. Emoţii nu mai sunt, se obţine totul uşor şi repede. Mie îmi place să des­copăr persoana încet, să mă îndrăgostesc de el, nu de imagine. De aceea Narcis spu­nea că sunt femeie. Să ştii că eu în casă nu stau cu gene false şi tocuri. Sunt o femeie căreia îi place să surprindă, de exemplu să şi gătească.

Vrei să demitizezi postura ta de divă.

Nu, să ştii că asta înseamnă să fii divă. Să fii doamnă în societate, bucătărea­să în bucătărie (râde), important e să nu schimbi rolurile. A fi divă asta înseamnă, să ştii să îţi asumi momentele la timpul lor. De aceea Narcis spunea despre mine că sunt femeie.

Se spune că o femeie devine împlinită atunci când devine mamă.

E normal. E un subiect delicat, im­portant şi frumos. Din punct de vedere emoţional, întotdeauna, de mică, am spus că-mi plac copiii şi-mi doresc. Mi-am dorit o fetiţă, dar lucrul pe care l-am susţinut mereu e că nu-i im­portant să faci un copil. Acea noapte minunată e plăcută. E important să-l faci cu persoana care trebuie. N-am acceptat niciodată ideea să fac un copil cu un bărbat de care să nu fiu enorm de atrasă şi îndrăgostită până la ultimele picături de sânge din corp. Pentru mine trebuie să fie mai mult decât jumătatea mea. Trebuie să fie întregul meu. Dar… am aşteptat băr­batul potrivit.

 

foto: sorin stana; stilist: madena pasăre; vestimentaŢie: consiglieri.ro, styland.ro; machiaj: elena ciftci – www.ciftcielena-makeupartist.ro; hair: elena nadoleanu – gett’s artistic team; mulŢumim pentru sprijin: nuba, str. grigore gafencu, nr. 27



INAPOI LA PRIMA PAGINA