Schimbare neașteptată! Ce actor părăsește serialul ”Anatomia lui Grey”?

Un personaj îndrăgit va părăsi, în viitorul sezon, serialul Anatomia lui Grey, a anunțat Shonda Rhimes, creatoarea acestui sitcom medical. Iar plecarea lui vine la pachet cu o nouă premieră, un nou spin-off al acestui serial, care se va concentra pe viața unor pompieri.

Se va face un spin-off al serialului ”Anatomia lui Grey”

E vorba despre dr. Ben Warren, soțul lui Miranda Bailey, care va părăsi serialul pentru un spin-off despre pompieri. Așadar, o perioadă, Ben va juca atât în Anatomia lui Grey, cât și-n respectivul serial, care va spune povestea pompierilor care au intervenit la sfârșitului celui de-al 13-lea sezon al sitcomului medical.

Nu se cunosc, însă, alte detalii ale acestei tranziții. Momentan, nu se știe ce se va întâmpla între Miranda (Chandra Wilson) și Ben, totul ținându-se, momentan, în secret. Ne așteptăm să aflăm, însă, destul de curând, căci spin-off-ul își va avea premiera la începutul anului 2018, pe când sezonul 14 al serialului ”Anatomia lui Grey” o să fie în plină desfășurare.

George va juca, o perioadă, în ambele seriale

Jason George, interpretul lui Ben Warren, a anunțat, prin intermediul contului de Twitter, că va părăsi serialul ”Anatomia lui Grey”, în favoarea acelui spin-off, însă nu a dat mai multe detalii despre ce se va întâmpla cu personajului lui în serialul care l-a consacrat.

Sezonul 14 al serialului își va avea premiera pe 21 septembrie și va avea 24 de episoade.

foto: arhivă



INAPOI LA PRIMA PAGINA