Serena Williams, urmărită din tribună de fiica sa, la primul meci oficial după mai mult de un an

Primul meci oficial după mai bine de un an a venit cu o înfrângere pentru Serena Williams. A jucat împreună cu sora sa, Venus, în proba de dublu de la Fed Cup, împotriva perechii olandeze Lesley Kerkhove / Demi Schuurs, iar surorile Williams au pierdut însă în două seturi, 2-6, 3-6. Cu toate acestea, tenismena a avut un mic susținător în tribună care a făcut senzație.

Fetița Serenei a fost în tribună pe tot parcursul meciului.

Serena nu a mai jucat într-un meci oficial din ianuarie 2017, de la Australian Open, iar acum, la mai bine de un an de la eveniment, a venit însoțită de fiica sa în vârstă de 5 luni, micuța Alexis Jr. și de soțul, fondatorul Reddit, Alexis Ohanian în noua competiție.

A fost ținută în brațe de tatăl ei.

Pe tot parcursul meciului, tatăl grijuliu a ținut-o în brațe pe fiisa sa, aflându-se în tribună alături de ceilalți susținători ai tenismenei. Micuța Alexis a fost foarte cuminte și a privit-o pe mama sa cum joacă pe terenul de tenis din Asheville, Carolina de Nord. „Nu mi-am gestionat timpul bine, dar m-am gândit în viitor cum pot să fac să-l gestionez mai bine”, a spus Serena Williams. „Aceasta este literalmente prima mea călătorie cu copilul și totul, voi încerca să fac totul mai bine, a fost greu, a fost pentru prima oară pentru mine”.

Serena, alături de fiica sa și de soț.

Foto: Getty Images



INAPOI LA PRIMA PAGINA