Starul din serialul „Casa plină” s-a căsătorit la 54 de ani. Cum au arătat mirii?

Citeste tot despre:

, ,

Pe mire îl știi din serialul Casa plină, faimos la sfârșitul anilor 80 și început de 90, producție în care îl juca pe seducătorul Jesse Katsopolis. Ajuns astăzi la vârsta de 54 de ani, John Stamos a mai dat o șansă căsătoriei, după ce a mai fost căsătorit, o dată, cu modelul și actrița Rebecca Alie Romijn, din 1998 până în 2005.

John Stamos
Caitlin McHugh

Tot cu un model și o actriță a făcut și sâmbăta trecută pasul la altar, și anume alături de Caitlin McHugh, în vârstă de 31 de ani, noua doamnă Stamos fiind și însărcinată și urmând să dea naștere unui copil în primăvara acestui an.

Ceremonia de nuntă a avut loc la The Little Brown Church din Studio City, Los Angeles, în timp ce petrecerea s-a ținut în casa lui John din cartierul Beverly Hills.

În ciuda celor 54 de ani din buletin, actorul de origine greacă a arătat forte chipeș și în formă în costumul său de ceremonie, în timp ce mireasa însărcinată a ales o rochie cu fustă voluminoasă, care să-i ascundă sarcina accentuată.

Cei doi s-au căsătorit sâmbătă

După ce au devenit soț și soție, domnul și doamna Stamos au plecat spre locul petrecerii într-o mașină albă Rolls Royce, model vintage.

John și Caitlin s-au logodit în octombrie anul trecut, după doar un an de relație, iar în decembrie 2017, cei doi au anunțat că vor deveni părinți.

Foto: Hepta

Loading...


INAPOI LA PRIMA PAGINA