Starul din „Tânăr şi neliniştit” a încercat să se sinucidă!

Vestea i-a şocat pe fanii serialului şi ai actorului Kristoff St. John, interpretul lui Neil Winters

Kristoff St. John aka Neil Winters

L-a interpretat pe Neil Winters între 1991 şi 2016, personajul cu care aproape se identifică starul în vârstă de 51 de ani. În viaţa personală, a trecut prin două divorţuri. Din primul mariaj, a avut un fiu, Julian, şi o fiică, Paris Nicole. Cel de-al doilea mariaj i-a mai adus o fiică, Lola, venită pe lume în 2003. Pe 23 noiembrie 2014, lumea lui s-a prăbuşit, însă, atunci când fiul Julian, în vârstă de 24 de ani, s-a sinucis, după o îndelungată luptă cu schizofrenia.

Kristoff, alături de fiicele lui, Lola şi Paris, în această vară, în Las Vegas.

Kristoff n-a putut depăşi şocul pierderii lui Julian. Iar acum, la apropierea datei de comemorare a trei ani de la dispariţia lui, actorul a fost lovit de un nou val de depresie, ameninţând că se sinucide. Kristoff i-a trimis unei foste iubite o poză pe telefon cu el ţinându-şi pistolul la tâmplă. Disperată, femeia a sunat la poliţie, autorităţile sosind de urgenţă la domiciliul actorului, de unde au confiscat două arme. Kristoff a fost reţinut 72 de ore pentru o evaluare psihică. „Am trăit coşmarul vieţii mele, aflând că fiul meu s-a sinucis!”, a declarat Kristoff. De altfel, actorul a dat în judecată pentru neglijenţă instituţia psihiatrică unde fiul lui, Julian, era internat atunci când s-a sinucis.  Un proces cu atât mai justificat cu cât Julian mai încercase să se sinucidă. „Fiul nostru mai avusese o tentativă cu două săptămâni şi jumătate înainte de a-i reuşi asta. Ceea ce însemna că ar fi trebuit să fie sub supraveghere specială…”, a spus Mia, mama băiatului.

„Singurul băiat pe care l-am iubit cu adevărat”, spune postarea Miei de anul trecut, alături de fiul ei pierdut, Julian.


INAPOI LA PRIMA PAGINA