Tragedie în familia cântăreței Annie Lennox. Vezi despre ce este vorba!

Familia celebrei cântărețe britance trece, zilele acestea, prin momente teribile, în urma unui accident nautic care a avut loc pe râul Hudson, din New York, și-n care au fost implicați fiica vedetei, Tali Lennox (foto dreapta), de 22 de ani, și iubitul acesteia, un fotograf în vârstă de 32 de ani.

Tragedie în familia cântăreței

Annie Lennox și fiicele sale

Ei bine, trupul neînsuflețit al acestuia din urmă, pe numele lui Ian Jones, a fost găsit, după multe căutări, în râul Hudson, a anunţat, marţi, Poliţia din New York.

Tali Lennox şi Ian Jones au fost implicaţi într-un accident nautic în timpul unei plimbări cu caiacul pe râul Hudson, weekendul trecut. După ce ambarcaţiunea lor s-a răsturnat, Tali a fost despărţită de iubitul ei de curenţi şi a fost salvată din apele râului Hudson de pasagerii unei bărci cu motor.

Ea a alertat imediat autorităţile în legătură cu lipsa iubitului ei, iar o operaţiune de căutare a fost lansată de autorităţi. După mai multe zile de căutare, poliţia newyorkeză a anunţat că trupul neînsufleţit al lui Ian Jones a fost găsit.

Informaţia a fost confirmată şi de mama defunctului, Sherron Jones. Autorităţile americane spun că rezultatele autopsiei nu au dezvăluit urme ale unei agresiuni sau ale unor traume fizice, iar medicii legişti consideră că victima s-a înecat.

Potrivit mai multor publicaţii americane, nici Tali Lennox, nici iubitul ei nu purtau veste de salvare în momentul în care caiacul lor s-a răsturnat. Tali Lennox nu a fost rănită şi nu a avut nevoie să fie transportată la spita, dar presa americană spune că aceasta părea să se afle sub influenţa alcoolului, atunci când a fost chestionată de autorităţi.



INAPOI LA PRIMA PAGINA