Vânătăi și râsete! 10 cântăreți care au căzut pe scenă în timpul concertelor!

Acești artiști încearcă de fiecare dată să facă show-uri memorabile, chit că asta presupune purtatul unor costume inconfortabile, o recuzită scumpă sau o coregrafie periculoasă. Ei bine, tocmai acestea enumerate mai sus le-a pus bețe-n roate, de fapt.

Două dintre cele care au ”pățit-o” pe scenă!

Tuturor artiștilor li s-a întâmplat, la un moment dat, să se împiedice și să cadă pe scenă, în timpul concertelor. Partea rea e că mulți dintre ei s-au ales cu vânătăi sau chiar cu fracturi serioase. Haideți să-i vedem, așadar, pe acei care s-au amuzat de căzăturile de pe scenă, dar și pe cei care au avut nevoie de îngrijiri medicale!



INAPOI LA PRIMA PAGINA