Vanessa Williams nu mai arată deloc așa! A îmbătrânit și s-a îngrășat!

Pe când filma pentru ”Neveste Disperate” cucerea publicul internațional cu carisma sa, dar și fizicul impresionant pe care îl etala la 45 de ani. În prezent, din păcate, actrița nu mai arată deloc așa.

foto: Hepta

Înainte și acum

Fără să fim răutăcioși sau nerealiști, trebuie să recunoaștem că Vanessa William arată complet diferit în prezent, la cei 54 de ani, față de cum arăta în 2004-2012, pe când apărea pe micile ecrane în rolul lui Renee Perry în serialul ”Neveste Disperate”.

Vanessa Williams, în prezent

Noi am văzut-o în imagini suprinse zilele trecute, pe când se afla la un eveniment în New York, în cadrul căruia își promova noul serial, ”Daytime Divas”. Acolo, Vanessa a sosit purtând o rochie albă, care îi evidenția kilogramele în plus, dar și primele semne de îmbătrânire apărute.

Are 54 de ani

Cu un machiaj strident și cu bijuterii opulente, Vanessa de-abia aducea cu cea care era cunoscută drept una dintre cele mai frumoase femei din lume, deținătoare a unui titlu de Miss America. E drept că de vină sunt și operațiile estetice la nas, implanturile cu botox și celelalte intervenții chirurgicale pe care și le-a făcut până acum, acestea schimbându-i total înfățișarea de-a lungul timpului.

Voi ce spuneți? A îmbătrânit frumos?



INAPOI LA PRIMA PAGINA