Vedete la lansarea cărţii lui Răzvan Mazilu

Ieri seară, în atmosfera elegantă de la galeriile Artmark, celebrul dansator şi-a lansat cartea „Răzvan Mazilu. De la dans la musical” printr-un eveniment-spectacol la care au participat personalități culturale marcante și admiratori ai săi.

Cartea reprezintă o ”fotografie” dinamică a artistului Răzvan Mazilu, dansator, coregraf, regizor. Nu este nici un bilanț de carieră, nici o monografie sau lucrare academică, ci o perspectivă caleidoscopică, construită din observațiile și retrospectivele Sandei Vișan, din dialogurile vii cu Răzvan Mazilu, din fragmente de cronici și interviuri, fotografii din spectacole, dar și din mărturiile altor artiști și personalități culturale, precum: Maia Morgenstern, Marina Constantinescu, Rodica Mandache, Dragoș Galgoțiu și mulți alții.

Totul, pentru a surprinde cât mai autentic, personalitatea unui artist polimorf: expresiv dansator , inspirat creator de costume, exigent coregraf şi original creator de spectacol. Un deschizător de drum, cândva pentru teatrul-dans, acum pentru musical, o formulă de spectacol complexă, mult prea puţin prezentă în spaţiul teatral românesc.

Volumul face parte din colecția editurii Nemira, Yorick Actual, și este scris de realizatoarea de programe culturale și cronicar de teatru și film Sanda Vișan.

La evenimentul de lansare, susținut de YOLO Media, organizat la Palatul Cesianu – Racoviță din București și prezentat de Sonia Argint Ionescu, au luat parte personalități precum Maia Morgenstern, Felicia Filip şi Cristian MihăilescuGeorge Mihăiță, coregraful Ioan Tugearu, regizorul Dragoș Galgoțiu, Loredana Groza, Oana Sîrbu, Cristina Cioran, Ana Maria Moldovan, dar şi actrițele Ioana Repciuc, Aylin Cadîr, Daniela Tocari, Ana Bianca Popescu, Alina Petrică și Anca Florescu – care au interpretat câteva piese extrase din spectacolele realizate de Răzvan Mazilu.

La final, Loredana le-a oferit invitaților un moment artistic emoționant, cântând a cappella “Somewhere Over the Rainbow” și anunțând colaborarea cu Răzvan Mazilu pentru următorul ei spectacol de tip musical.

„Sunt un artist norocos: să fac ceea ce iubesc cel mai mult, adică spectacole, să întâlnesc în carieră alți artiști minunați de la care să învăț, să am un public fidel… Le mulțumesc tuturor celor care cred în mine, în arta mea, și vă invit să citiți o carte în care mi-am deschis sufletul și în care puteți trage cu ochiul în culisele, în ”bucătăria” facerii unui spectacol”, declară Răzvan Mazilu.

 



INAPOI LA PRIMA PAGINA