VIDEO Carmen Brumă, record personal la maratonul din Capitală

Carmen Brumă, la finalul maratonului.
Carmen Brumă, la finalul maratonului.

Prezentatoarea de televiziune şi-a depăşit limitele, concurând la maratonul organizat în weekend în Bucureşti.

Carmen Brumă a reuşit să termine primul său maraton (42,2 kilometri) în 4 ore şi 13 minute.

„Mă simt de parcă m-ar fi lovit trenul, dar cu o imensă senzaţie de fericire. Mi-am dorit foarte tare să fac lucrul ăsta. Este despre depăşirea limitelor“, a spus Carmen Brumă la Antena Stars, care a fost susţinută pe parcursul cursei şi de Mircea Badea.

„Am ieşit pe locul 7 din 30 la categoria mea de vârsta (35-40), la general, pe locul 436 din 1090; locul 51 din 135 la fete şi am bătut 373 de ştafete din 623. Mulţumesc antrenorului meu, Marian Tudorică“, a scris maratonista pe contul ei de socializare.

La rândul său, Mircea Badea a publicat imagini din timpul cursei pe contul său de Facebook.

„Doamne fereşte! 🙂 Am avut emoţii ca la naştere. Am alergat ultimii 15 km lângă ea, la susţinere”, a comentat el.

„Mulţi au impresia că la maraton alergi ca să fii sănătos. N-are nicio legătură. Este o chestie foarte distructivă, este o traumă pentru organism uriaşă. Cu adevărat, nu-ţi revii după maraton, din toate punctele de vedere, sub zece zile după. N-ai cum. Cu rehidratare, cu dezinflamarea articulaţiilor… Pentru Carmen, de exemplu, de la km 27, unde am intrat eu la susţinere, au început durerile. Ca suflu era OK, ceea ce e important, ca să nu te sufoci, e cel mai important să duci cardio toată treaba, dar au început durerile musculare, crampele, durerile de articulaţii… Practic, tot corpul devine o durere uriaşă. Maratonul este despre a-ţi înfrunta durerea, de-a reuşi să suporţi durerea până la sfârşit. Şi, vă daţi seama, de la km 27 până la km 42, 15 km adică, vreo oră şi 40 de minute, au fost dureri crâncene. E ceva! Eu n-am avut niciodată fascinaţia maratonului. Am alergat semimaratonul, pentru că mi s-a părut distractiv. La 21 de km poate să fie încă distractiv. De la 25 km în sus, nu mai e nimic distractiv, e despre a-ţi împinge propriile limite mult, mult mult… O experienţă foarte dură şi foarte rară. Maratonul nu e pentru oricine, asta e clar, şi din punct de vedere fizic, şi din punct de vedere psihic şi emoţional”, a descris Mircea Badea cursa infernală terminată cu brio de partenera sa de viaţă.

 



INAPOI LA PRIMA PAGINA