Virgil Ianțu: ”Mie nu mi-a plăcut ideea de a-l vedea pe Moş Crăciun.”

Crăciunul e un moment în istoria fiecăruia ca un reper al binelui. Ceva la care te întorci în fieca­re an. E aşa, un spaţiu în care redevenim ce ar tre­bui să fim. Şi Virgil, şi Cornel, şi Radu şi-au adus aminte de cum trăiau Crăciunul la început şi au povestit despre cum se străduiesc să-l constru­iască acum copiilor lor. Trebuie să-i învăţam ce înseamnă binele. De Crăciun e mai bine. Iată ce a avut Virgil Ianțu de spus:

Ce-ţi aduci aminte, Virgil, cum era Crăciunul în copilăria ta?

Virgil Era foarte fain şi chestia asta mi-a rămas şi acum, ca adult, şi de aceea păstrez convenţia, inclusiv acasă. Fetiţa mea are 12 ani, ştim cu toţii despre ce e vorba, dar magia o păstrăm. Să-i zic magie, să nu-i zic convenţie. Nu facem lucrurile pe faţă. Ne pregătim, facem scrisori fi­ecare în parte. Asta mi-a rămas din copilărie, pentru că, până la urmă, până am plecat de acasă, la 18 ani, noi am păstrat atmosfera. Eu nu îl vedeam pe Moş Crăciun niciodată. El apărea din senin. D-asta am vrut să păstrez toată magia. Funcţionează bine pentru suflet.

Ai comunicat-o mai departe fetiţei tale, Iasmina.

Da.

Dar cum îţi aduci aminte de tine în perioada respectivă? Cum erai, Virgil, la 12 ani?

Eram pe altă lume. Nu eram atât de matur cum sunt copiii astăzi. Eram un pic mai speriaţi, nu eram atât de dezinvolţi cum sunt cei de astăzi, la vârsta de 12 ani. Eram un copil cu­minte.

Dar să te întreb, totuşi: înţeleg unde sunt diferenţele, înţeleg timpurile diferite care duc la aceste diferenţe. Dar, unde sunt asemănările între tine şi fiica ta, la vârsta ei?

Da, e foarte bună întrebarea. Cred că e la fel de emotivă, empatizează foarte tare şi cred că eram şi eu la fel. Mă rog, acum sunt asemănări, că e fii-mea, dar apropo de generaţii, mamă, mi-e greu să găsesc asemănările. Vezi cât de mari sunt diferenţele?! Uite, cu toate că e mai matură decât eram eu, sufletul acela de copil eu îl descopăr printre rânduri. Ei îl păstrează, adică păstrează fondul de copil, dar, pe lângă, în paralel, le funcţionează o gândire de adult. Sufletul le rămâne de copil.

Se declanşează, totuşi, nişte resorturi de adult, prea devreme.

Da, îi responsabilizează, poate, societatea, prea devreme. Nu ştiu exact. Sau poate pre­siunea faţă de ei este tot mai mare: să facă o şcoală bună, să termine cu rezultate bune..Dintre lucrurile pe care ţi le-au comunicat părinţii tăi ce ai dat fiicei tale?

Cuvântul dat, punctualitatea, respectul faţă de lucrul pe care îl faci, faţă de oamenii din jur. Lucrez la asta în fiecare zi cu fetiţa mea, pen­tru că la şcoală nu ştii cine e în jurul ei, cum vorbesc. Mă rog, am şi auzit cum vorbeau unii copii despre Regele Mihai şi ea se lupta foarte tare, chiar înainte ca acesta să ne părăsească, să susţină: domnule, era un om cu caracter. Și ea auzea altceva de la şcoală. De asta noi încercăm să îi transmitem valori ca punctua­litatea, cuvântul, respectul faţă de cei din jur, respectul faţă de banul câştigat prin muncă. Ea intră, totuşi, într-un cadru diferit faţă de cel în care ai intrat tu. Financiar vorbind.

Clar! Şi îi explic că fiecare lucru înseamnă muncă, înseamnă stres, responsabilitate şi multă, multă şcoală în urmă şi că lucrurile as­tea nu cad din cer, căci rişti. Inclusiv adulţii se obişnuiesc cu un mod de viaţă şi cred că acolo sunt de când se ştiu şi că e firesc. Nu, eu conştientizez şi că stau într-o casă pe care am făcut-o eu şi mă bucur de fiecare clipă. Nu cred că e normal, cred că e un lucru cu totul special şi atunci mă bucur la nivelul acesta.

Adică reuşeşti să îţi conştientizezi reuşita aceasta în urma unei vieţi în care ai muncit.

Da, iată! E foarte important. Şi o învăţ încă un lucru, dar pe care îl are ea, pentru că e un suflet foarte, foarte bun: caritatea. Totdeauna vrea să ajute şi iubeşte oamenii în vârstă. Văd cum sare să îi ajute în orice situaţie.

Vreau să te întreb, reîntorcându-ne la ideea de Crăciun, cumva, dacă îţi aduci aminte, dintre toate sărbătorile de Crăciun petrecute în familie, un moment care să se desprindă de toate celelalte. Ceva ce ţi-a rămas în minte, care te-a emoţionat, între toate.

Cred că ultimul Crăciun petrecut la Timi­şoara mi-a rămas în minte. În care am băut un pahar cu tatăl meu. Cred că aveam douzeci şi un pic de ani. Stai că îţi spun exact: 23 de ani aveam. Pentru că după aia tatăl meu s-a stins şi a fost aşa, un prim Crăciun în care era un început de altă relaţie. Eu am plecat la 18 ani de acasă, n-am apucat perioada când un tată şi copilul lui, mare, se deschid, ştii… Eram încă la perioada de educaţie strictă. Ăsta e cumva şi un regret, că n-am prins mai mult, să pot să vorbesc puţin cu tata despre orice, să avem un alt fel de relaţie. Şi acela a fost un punct în care parcă am ciupit un pic de relaţie şi a fost un Crăciun în care am şi ciocnit un pahar de vin împreună. Da, a fost, cred, singura dată.

Acum, întorcându-mă în prezent: a consumat o dezamăgire fiica ta, aflând că nu există Moş Crăciun?

Măi, există Moş Crăciun! Există prin tot ce se întâmplă în perioada asta, uite, inclusiv prin faptul că oamenii se adună. Mie nu mi-a plă­cut ideea de a-l vedea pe Moş Crăciun.

Ci ideea lui…

Magia lui, pentru că ea există. Faptul că oa­menii vorbesc despre lucruri ca „Hai să fim mai buni“ deja este o întâmplare fericită. Fap­tul că se gândesc la asta e un câştig. Faptul că se adună împreună familiile.

Aveţi obiceiul acesta de Crăciun? Vă strângeţi cu prietenii?

Nu, prietenii după. Crăciunul şi perioada Ajunului, în familie. Vine şi maică-mea de la Timişoara, ne adunăm. Asta-i magia Crăciu­nului: faptul că ne facem cadouri, că îi ajutăm pe alţii, că ne gândim la oamenii cu mai puţine şanse în viaţă. Acesta este Moş Crăciun.



INAPOI LA PRIMA PAGINA