A doua apariție! Kate Middleton, mai radioasă ca oricând la un eveniment

În această dimineață, Kate Middleton a arătat mai strălucitor ca niciodată cu ocazia unui eveniment care a avut loc la stația de tren Paddington, din Londra, și în care ea și Prințul William s-au întâlnit cu distribuția noului film Paddington 2.

Kate și William, azi, în Paddington

Este al doilea eveniment public la care participă Kate de la anunțarea celei de-a treia sarcini și trebuie să recunoaștem că ducesa pare că se simte mai bine. Se vede asta și-n felul în care arată, semn că a trecut peste perioada grețurilor matinale severe.

Ducesa de 35 de ani a lăsat să se vadă un început de sarcină prin rochia sa roz prăfuit, semnată Orla Kiely, însă ceea ce a atras mai mult atenția a fost coafura nouă a lui Kate, părul său fiind un pic mai scurt decât de obicei.

Kate a fost, așadar, numai zâmbete și a acceptat să danseze puțin cu mascota evenimentului, în timp ce soțul ei, Prințul William i-a privit amuzat.

Al treilea moștenitor al Ducilor de Cambridge este așteptat undeva în primăvară, cel mai probabil în luna aprilie.

Foto: Getty Images



INAPOI LA PRIMA PAGINA