Ce titlu ar purta Meghan Markle dacă s-ar căsători cu Prințul Harry?

Dat fiind faptul că relația lor avansează atât de frumos în ultima vreme, nu putem să nu ne gândim la eventualitatea ca Meghan Markle să facă parte din familia regală britanică.

În cazul unei căsnicii cu Prințul Harry, Meghan ar primi un titlu nobiliar

Cum există deja speculații legate de o logodnă între cei doi, nu putem să nu ne întrebăm ce titlu ar putea primi actrița hollywoodiană în caz că ajunge soția Prințului Harry al Marii Britanii.

Ei bine, specialiștii spun că-n cazul în care Meghan va păși spre altar la brațul Prințului Harry, aceasta ar deveni o prințesă. Mai exact, actrița ar fi Alteța Sa Regală Prințesa Henry de Wales, dat fiind faptul că Harry este Alteța Sa Regală Prinț Harry de Wales.

Totuși, ca și-n cazul lui Kate Middleton, care nu s-a născut cu sânge albastru, lui Meghan nu i se va adresa nimeni cu Prințesa Meghan. Cel mai probabil, după căsnicie, Harry va primi un ducat, așa cum s-a întâmplat și-n cazul Prințului William, devenit Duce de Cambridge. Așadar, Meghan ar fi, de fapt, o ducesă.

Au primit titlul de ”Duci de Cambridge”

Expertul regal Lloyd Webber crede că Meghan și Harry vor deveni, după căsnicie, Ducii de Sussex, titlu diponibil încă din 1843. Alte variante posibile ar fi Ducii de Clarence sau Ducii de Buckingham, ambele titluri fiind disponibile.

foto: arhivă



INAPOI LA PRIMA PAGINA