Ce titlu regal va primi Meghan Markle în caz de nuntă? Va folosi alt nume!

No more Meghan Markle. Nu, nu s-a întâmplat nimic rău în relația lui Harry cu actrița din Suits. Dar, dacă totul merge conform planului și se ajunge la o nuntă regală, atunci pe soția lui Harry o vom cunoaște cu alt nume.

Meghan Markle are 36 de ani și a mai fost căsătorită

Și culmea, acesta ar putea fi chiar Rachel, și nu pentru că așa se numește personajul ei din serialul Suits, ci pentru că așa o cheamă pe americancă și în buletin: Rachel Meghan Markle.

Cum va suna, așadar, titlul regal pe care-l va primi vedeta după ce se va căsători cu Harry? Să luăm exemplul soției lui William. Născută Catherine Elizabeth Middleton, Kate a primit, după căsătoria cu Prințul William, titlul de Alteța Sa Regală Ducesa de Cambridge. În unele cercuri, însă, lumea i se adresează cu mai familiarul Catherine, Ducesă de Cambridge.

Cei doi au o relație de puțin mai mult de un an

Fapt care s-ar putea întâmpla și în cazul lui Meghan. Titlul său oficial va fi Alteța Sa Regală Prințesa Henry de Wales, însă cel mai scurt și mai puțin pompos ar putea fi de Prințesa Rachel, folosindu-se, astfel, primul nume al actriței.

Până la urmă, un nume precum Meghan nici nu ar face, până la urmă, casă prea bună cu un apelativ regal.



INAPOI LA PRIMA PAGINA