Cine este Haya a Iordaniei? Portretul unei prințese moderne

O știți pe regina cea frumoasă și cool a Iordaniei? O știți. Ei bine, Rania nu este singura femeie fermecătoare din lumea arabă, mai există o doamnă croită după chipul și asemănarea ei, chiar în familia celei de mai sus.

Prințesa Haya este este unul dintre cei 12 copii ai regelui Hussein al Iordaniei

Prințesa Haya bint Al Hussein, pe numele ei întreg, este un nume foarte popular în acea parte a globului și oarecum necunoscut la noi. Vorbim de soția Șeicului Mohamed bin Rashid Al Maktoum al Emiratelor Arabe Unite și de cumnata Reginei Rania, căci iordanianca de 43 de ani este unul dintre cei 12 copii ai decedatului rege Hussein al Iordaniei.

Cum spuneam, Prințesa Haya este o altfel de femeie arabă: modernă, cu opinii ferme și educație occidentală și, mai ales, cu o vestimentație șic pe care n-o vezi, de obicei, într-o lume în care reprezentantele sexului slab sunt înveșmântate din cap până-n picioare în acea burka atât de conservatoare. Spuneam despre Haya că este soția Șeicului Mohamed, însă nu v-așteptați să fie și unica. Monarhul în vârstă de 67 de ani mai are alte două neveste, însă Haya este cea mai nouă, soția-junior care și-a unit destinele cu acesta în 2004 și i-a dăruit doi copii, pe Jalila (9) și Zayed (5). Bine, Haya cea sofisticată are și alți… 12 copii vitregi, pe care Mohamed îi are de la soția-senior, Șeica Hind, în vârstă de 55 de ani.

Alături de soțul Mohammed Bin Rashid Al Maktoum la Royal Ascot
La o întâlnire cu Ducesa Camilla, în Emiratele Arabe Unite

Aici începe și se termină obediența prințesei, altfel sofisticată și anglicizată, prin faptul că este absolventă de Oxford și practicantă a echitației, una atât de bună, încât s-a calificat la această disciplină la Olimpiada de la Sydney din 2000. Iubirea ei pentru cai și show-urile de călărie n-a fost chiar lipsită de provocări, având în vedere că vorbim despre o femeie și de o țară în care nu s-a promovat sportul, oricare ar fi el. „Acum este altfel, dar pe vremuri, doar oamenii din clasele sociale inferioare făceau sport. Era ceva echivalent actoriei sau artelor. În anii ‘90, acestea nu erau profesii respectabile în lumea arabă“, mărturisește chiar prințesa care, în 1992, a câștigat medalia de bronz la proba de sărituri peste obstacole la Jocurile Pan Arabe. Prin comparație, am zice că Ducesa de Cambridge pare mai degrabă genul casnic decât această soție de prinț arab. Haya vorbește cinci limbi străine, vrea să-nvețe să cânte la pian, face jogging și-și dorește, ca-ntr-o zi, să participle chiar la o cursă de pentathlon, din aceea care reunește cinci probe: călărit, tir, înot, alergat și scrimă. „Dacă aș fi avut de ales, mi-ar fi plăcut să fiu jurnalist. Aș scrie onest“, mărturisește cea care a fost născută pentru un destin măreț, princiar.

Haya Bint al-Hussein, alături de cumnata sa, Regina Rania a Iordaniei

O prințesă lipsită de dragostea mamei, pe care aproape că n-a cunoscut-o, căci Regina Alia a Iordaniei avea doar 28 de ani atunci când a murit într-un accident de elicopter în 1977, lăsându-i pe Haya, la doi ani, și pe fratele ei, Ali, la 13 luni, fără o figură maternă. Din fericire pentru ea, Regele Hussein a fost un tată devotat pentru copiii lui, atât de mulți cât sunt ei, însă destul de rezonabil încât să-și dea seama că au nevoie de o oarecare normalitate în viața lor. De aici educația britanică a acestora, înrolați la școli-internate de elită din UK. Fostul rege al Iordaniei și-a dorit ca urmașii lui să fie expuși lumii reale, să cunoască alte culturi și să înțeleagă cum se poate trăi în afara protecției propriului regat. O mișcare foarte inteligentă din partea unui rege înțelept, care a înțeles că femeile nu există doar pentru a procrea și a pentru a merge cu doi pași în urma soților lor.

Foto: Getty Images



INAPOI LA PRIMA PAGINA