Devine oficial! De ce i-a prezentat-o Harry pe Meghan Reginei Elisabeta?

Ghici cine vine la cină? Sau, mai exact, la ceaiul de la ora cinci cu Regina Elisabeta? Aleasa Prințului Harry, actrița americană Meghan Markle.

Regina a cunoscut-o pe Meghan săptămâna trecută

Întâlnirea cât se poate de serioasă și oficială a avut loc joia trecută, la Palatul Buckingham, a durat o oră și a avut loc în biroul privat al reginei.

Faptul că Harry i-a prezentat-o oficial pe Meghan bunicii sale ar putea fi ultimul pas și cel decisiv spre marele anunț pe care lumea îl așteaptă în noiembrie: logodna celor doi.

Prințul Philip, retras din activitățile oficiale, nu a fost prezent la întâlnire, soțul Reginei petrecându-și timpul mai mult la domeniul regal din Sandringham.

Când anunță logodna?

O sursă apropiată casei regale susține că prințul și cea care îi este iubită de 18 luni au ajuns la Palatul Bukingham la timp pentru ceaiul de la ora 5, perioada zilei preferată de regină și pe care îi place să o petreacă în compania nepoților.

Acest lucru confirmă că logodna lui Harry (33) cu actrița cu trei ani mai în vârstă este o chestiune certă, singura necunoscută fiind momentul în care vor face anunțul. Foarte mulți pariază pe luna noiembrie.



INAPOI LA PRIMA PAGINA