Iată cum arată Prințesa Sofia după naștere, dar și prima poză cu noul prinț

La două zile de când a născut, Prințesa Sofia a Suediei a părăsit spitalul. Dat fiind faptul că nașterea a decurs ca la carte, iar micuțul prinț este perfect sănătos, medicii i-au dat voie Prințesei Sofia să se retragă la Palatul regal Drottningholm.

Casa Regală Suedeză a emis, ieri, un comunicat potrivit căruia Prințesa Sofia și nou-născutul au părăsit spitalul Danderyd din Stockholm și s-au retras la Palatul Drottingholm.

printesa sofia
Prima fotografie în trei

Tot ieri, Casa Regală Suedeză a făcut publică și o primă poză cu Prințesa Sofia după naștere, în care apare și micuțul prinț, dar și tatăl lui, Prințul Carl Philip. O primă fotografie în trei care, cu siguranță, îi va emoționa pe supușii lor.

Și trebuie să recunoaștem că și pe noi ne-a impresionat, dat fiind faptul că Prințesa Sofia arată nemaipomenit, la doar câteva ore după ce a trecut prin durerile facerii. Extrem de fresh și zâmbitoare, soția Prințului Carl Philip era îmbrăcată într-o cămașă albastră și un cardigan negru. Cât despre micuțul lor, al cărui nume încă nu a fost făcut public, acesta apare dormind, asemenea oricărui nou-născut, așa că încă nu putem spune cu cine seamănă. Oricum, cu astfel de părinți, sigur prințul va fi un frumușel!



INAPOI LA PRIMA PAGINA