Noi imagini cu Prințul Harry și iubita lui, în Jamaica

În weekendul 4-5 martie, Prințul Harry și-a făcut pentru prima dată apariția alături de iubita lui, actrița americană Meghan Markle,  la nunta amicului  său Tom Skippy Inskip cu aleasa sa, Lara Hughes-Young, care a fost organizată în peisajul exotic din Montego Bay, Jamaica.

Actrița din Suits s-a arătat foarte atentă cu iubitul ei

Prilej pentru paparazzi care s-au aflat în zonă să suprindă primele cadre aproape oficiale cu Harry, 32 de ani, și iubita lui de 35 de ani. Și au reușit, căci avem câteva cadre cu cei doi, în care îi putem vedea destul de tandri unul cu altul, actrița americană fiind văzută la un moment dat îmbrățișându-l pe prințul britanic.

Multe fotografii ni-i arată pe cei doi stând de vorbă la o masă mică așezată în grădina în care a avut loc petrecerea de nuntă, întrerupți din când în când de alți invitați. Din păcate, când a venit vorba despre relaxarea la plajă, după și înainte de eveniment, Meghan nu l-a însoțit pe Harry, acesta stând la soare alături de câțiva amici.

Dar să lăsăm imaginile să vorbească!

Foto: Hepta



INAPOI LA PRIMA PAGINA