Principii români sunt invitaţi în Regatul Hașemit al Iordaniei

La începutul acestei luni, Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei, și Principele Radu sunt aşteptaţi la Amman.

Vizita din Iordania va fi a șaptea vizită peste hotare a Familiei Regale din acest an, dar şi cea mai amplă vizită externă a Familiei Regale din anul 2017.

Custodele Coroanei și Principele Radu vor fi însoțiți în vizita din Iordania de un grup de rectori ai universităților din România, condus de profesorul universitar Sorin Cîmpeanu (președintele Consiliului Național al Rectorilor), de Mihai Covaliu (președintele Comitetului Sportiv și Olimpic Român), Ioan Silviu Lefter (directorul executiv al Crucii Roșii Române) și de o delegație a Societății Naționale de Cruce Roșie din România.

Altețele Lor Regale vor vizita orașul Amman și alte importante centre ale țării, vor avea întâlniri cu membrii Familiei Regale hașemite, cu membri ai Guvernului, cu personalități din învățământul universitar, din mediul economic și din comunitatea românească.

Principesa Moștenitoare Margareta va vizita Semiluna Roșie a Iordaniei, Comitetul Olimpic iordanian și Centrul Național de Oncologie “Regele Hussein”.

De asemenea, Custodele Coroanei și Principele Radu vor lua parte la o recepție organizată la Ambasada României la Amman de Nicolae Comănescu, ambasadorul României în Regatul Hașemit al Iordaniei. În cadrul vizitei, Altețele Lor Regale se vor reculege la mormântul Regelui Hussein.

Membrii Familiei Regale a României vizitează pentru a șaptea oară Iordania, după vizitele din anii 1996, 2004, 2010, 2012, 2013 și 2014. Majestățile Lor Regele Mihai I și Regina Ana au fost oaspeții Familiei Regale a Iordaniei în anul 1995.

În ultimele două decenii, România a fost vizitată de Majestatea Sa Regele Abdullah al II-lea (2005), de Alteța Sa Regală Principesa Muna, mama suveranului hașemit (2006, 2011, 2013, 2015, 2016 și 2017), precum și de Altețele Lor Regale Principele El Hassan bin Talal, Principesa Sarvath, Principele Ali și Principesa Rym.



INAPOI LA PRIMA PAGINA