Prințul George, adorabil lângă Regina Elisabeta, într-o fotografie de colecție

regina
Prințul Charles, Regina Elisabeta, Prințul William și micuțul George

Mâine, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii va împlini incredibila vârstă de 90 de ani, una care o prinde încă pe tronul Angliei, deși puțini s-ar fi așteptat la o domnie atât de longevivă a acesteia.

Pentru a omagia această aniversare regală, Poșta britanică va emite un timbru special cu această imagine a reginei, încadrată de cei trei moștenitori ai săi: prințul Charles (67), prințul William (33) și micuțul prinț George (2).

Chiar dacă fotografia a fost realizată în cinstea Reginei, vedeta este simpaticul prinț George, care va împlini la vară trei ani și care apare aici urcat pe un colet poștal, pentru a ajunge la înălțimea celorlalți.

În plus, zâmbetul simpaticului puști este pur și simplu adorabil.

Poza a fost realizată în salonul White Drawing Room din Palatul Buckingham, de către Ranald Mackechnie, fotograful Poștei Regale, în urmă cu câteva luni.

Timbrul special emis de Poșta Regală

Interesant este că această fotografie are o simbolistică specială. Îi vedem în aceeași cameră pe suveranul nr.40, salutat de viitorii suverani nr. 41, 42 și 43. Asta dacă nu cumva nr.41, adică bunicul Charles, nu va fi sărit de la accederea la tron.



INAPOI LA PRIMA PAGINA