Prințul Harry: „Am fost instruit să ajut oamenii cu probleme mintale”

Prințul Harry a participat la un stagiu de formare profesională pentru a învăța cum să ajute persoanele care se confruntă cu tulburări mintale. Al cincilea în linia la tronul Marii Britanii, năstrușnicul Harry, a patricipat la un curs de pregătire de două zile în timp ce lucra cu militari și femei aflate în suferință la o unitate de recuperare a personalului militar din Londra, în momentul în care a părăsit armata, după 10 ani de carieră.

Practic, Harry nu s-a ales cu o calificare după această experiență, dar intenționează să își folosească cunoștințele dobândite în acea perioadă în activitatea sa publică cu veteranii militari, o parte importantă a rolului său de oficial al Casei Regale Britanice.

Harry a lăsat să se înțeleagă că și el a avut perioade dificile în cele două tururi în prima linie în Afganistan, lovindu-se de numeroasele probleme cu care se confruntă militarii, din cauză că trebuie să părăsească, la un moment dat, marea familie a armatei. O sursă chiar a spus: „Prin munca sa la unitatea de recuperare, Harry a participat la un curs de două zile în cadrul căruia a învățat să ajute vârstnicii cu probleme mintale, sau pe cei care se confruntă cu depresia. Este vorba de sănătatea mintală – ce faci atunci când cineva vine la tine, ce cuvinte ar trebui să folosești, cum să abordezi problema, este și despre multiplele probleme cu care veteranii se confruntă. „

Detaliile despre training-ul la care a participat Harry vin după ce mai multe celebrități, precum jucătorul de  cricket Anglia Freddie Flintoff, jurnalistul Mark Austin și comediantul Ruby Wax au vorbit sincer despre experiențele lor cu bolile psihice, ca parte a unui nou proiect demarat de fețele regale. Ducele și Ducesa de Cambridge, dar și  Printul Harry au lansat chiar și zece filmulețe cu oameni din toate categoriile de viață care vorbesc despre luptele lor cu anxietatea, alcoolismul, depresia, traumele și tulburările de alimentație. Videoclipurile fac parte dintr-o campanie de amploare, în plină desfășurare, și rulează tocmai pentru a rezolva și, în unele cazuri, a preîntâmpina problemele de sănătate mintală la bătrâni.

Foto: Captură Video



INAPOI LA PRIMA PAGINA