Război la Palat. Conflict între fratele și fiii Prințesei Diana

Ultima dată când a fost în atenția unei lumi întregi se întâmpla la înmormântarea surorii sale, Prințesa Diana, în 1997. Atunci, contele Charles Spencer a ținut un discurs extrem de emoționant, în care și-a luat angajamentul să-și protejeze și să participe la educația nepoților lui, William, pe atunci în vârstă de 15 ani, și Harry, de 12. Tot el, fratele mai mic al Dianei, acum în vârstă de 52 de ani, a fost cel care a decis ca sora lui să fie înmormântată la Althorp, reședință veche de 500 de ani a familiei sale și locul copilăriei Dianei.

Mandatory Credit: Photo by KEITH BUTCHER/REX/Shutterstock (278252b) PRINCESS DIANA, CHARLES ALTHORP AND PRINCE CHARLES WITH DIANA'S SISTERS CHARLES ALTHORPS 21ST BIRTHDAY
Prințesa Diana, fratele ei, Charles Spencer, și Prințul Charles

Trist este că, 19 ani mai târziu, niciuna dintre promisiunile contelui nu a devenit realitate. „Adevărul este că el n-a prea avut nicio legătură cu ceea ce s-a întâmplat în viețile prinților în cele aproape două decenii de la moartea mamei lor. În ciuda promisiunii lui, el și fiii Dianei n-au fost niciodată apropiați“, susține o sursă regală, citată de revista OK! Marea Britanie.

Mai mult, nu doar că există o răceală între unchi și nepoți, dar singurul mod în care aceștia comunică este prin intermediul felicitărilor de Crăciun.

Ei bine, se pare că lucrurile au început să se agraveze după ce, pe 29 mai, fratele Dianei a apărut la un post de televiziune american, pentru a promova planul lui de afaceri deloc aristocratic. Contele Spencer vrea să închirieze proprietatea din Northamptonshire pentru turiștii  care își doresc să doarmă în dormitorul defunctei prințese Diana (40.000 de dolari/weekend) sau să aibă la dispoziție întreaga reședință de peste 9.000 de metri pătrați (250.000 de dolari/weekend).

De ce face asta? Ei bine, se pare că a treia lui nevastă, fostul model de origine canadiană Karen Villeneuve (43), vrea să strângă în felul acesta bani pentru organizația ei caritabilă, Whole Child International. Sau poate că Charles nu mai ține pasul cu ritmul în care-i toacă banii copiii lui cei mari. Este vorba despre petrecărețele blondine Lady Kitty și gemenele Lady Amelia și Lady Eliza, la care se adaugă și fratele lor la fel de zvăpăiat, Louis Spencer, copiii din primul mariaj al contelui cu manechinul Victoria Lockwood. Ultimul este chiar moștenitorul moșiei pe care tatăl său vrea s-o închirieze, acum, curioșilor.

LONDON, ENGLAND - APRIL 29: Earl Spencer's daughter's (L-R) Lady Amelia, Lady Eliza and Lady Kitty sit together inside  Westminster Abbey ahead of the Royal Wedding of Prince William to Catherine Middleton at Westminster Abbey on April 29, 2011 in London, England. The marriage of the second in line to the British throne is to be led by the Archbishop of Canterbury and will be attended by 1900 guests, including foreign Royal family members and heads of state. Thousands of well-wishers from around the world have also flocked to London to witness the spectacle and pageantry of the Royal Wedding.  (Photo by Dave Thompson - WPA Pool/Getty Images)
Lady Amelia, Lady Eliza și Lady Kitty, nepoatele Dianei

Ideea aceasta nu le-a plăcut deloc fiilor Prințesei Diana, și anume faptul că locul de odihnă veșnică al mamei lor și vechiul ei dormitor vor deveni puncte de atracție pentru turiștii care închiriază moșia.

Ei bine, se pare că atât William, cât și Harry și-au exprimat dezaprobarea față de planurile mercantile ale unchiului lor, însă acesta i-a invitat să-și vadă de treburile lor.

„Vrea ca aceștia să nu-și bage nasul, altfel nu va mai fi atât de binevoitor cu ei atunci când aceștia vor vrea să vină la conac, la mormântul mamei lor“, mai spune sursa regală.

LONDON, ENGLAND - MARCH 14:  Prince Harry and Prince William, Duke of Cambridge attend the Commonwealth Observance Day Service on March 14, 2016 in London, United Kingdom. The service is the largest annual inter-faith gathering in the United Kingdom and will celebrate the Queen's 90th birthday. Kofi Annan and Ellie Goulding will take part in the service.  (Photo by Mark Cuthbert/UK Press via Getty Images)
Harry și William

Vizitele la mormântul mamei lor sunt un subiect delicat pentru frații William și Harry, care nu reușesc, deși și-ar dori, să ajungă la Althorp decât de câteva ori pe an. Asta pentru că prinții nu pot veni pur și simplu când vor, ci trebuie să ceară permisiunea lui Charles cu mult timp în avans. Ca să nu mai vorbim despre faptul că mormântul Dianei, amplasat pe o insulă de pe domeniul familiei Spencer, nu este nici prea bine îngrijit, lucru pe care fiii ei îl văd ca pe un semn de lipsă de respect.

Ce păcat că unchiul lui Will și-al lui Harry a uitat promisiunea pe care a făcut-o la înmormântarea surorii sale…

Foto: guliver/rex features/getty images



INAPOI LA PRIMA PAGINA