Regina Ana, ultimul drum

Familia Regală a însoțit aducerea sicriului Majestății Sale Defuncte de la Aeroportul Otopeni la Castelul Peleş, unde a fost depus în Holul de Onoare, şi apoi la Palatul Regal din Bucureşti, în Sala Tronului.

_ANG3747 

La ceremoniile religioase şi militare au luat parte Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, alături de Principele Radu, Principesa Elena, Alexander Nixon, Principesa Sofia, Elisabeta Maria Biarneix şi Principesa Maria, care a însoțit sicriul mamei sale din Elveția în România.

Sicriul a fost purtat pe brațe de soldați ai Brigăzii de Gardă 30 Mihai Viteazul.

La catafalcul Reginei Ana au depus flori, au aprins lumânări și s-au închinat președintele României, Klaus Iohannis, președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, însoțit de doamna Timofti, prim-ministrul Dacian Cioloș și membrii Guvernului României, președinții celor două Camere ale Parlamentului României, Călin Popescu-Tăriceanu și Florin Iordache, Patriarhul Daniel, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, precum și înalți ierarhi ai Sfântului Sinod, membri ai Academiei Române și Academiei Republicii Moldova, fostul preşedinte Emil Constantinescu, membri ai Parlamentului României, primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, reprezentanți ai instituțiilor Statului din România și Republica Moldova.



INAPOI LA PRIMA PAGINA