Regina Letizia a plecat în vacanță. Uite cum a apărut în public ultima oară

Ieri, a participat alături de soțul ei, Regele Felipe, la ultima îndatorire regală, înainte de a lua primul zbor spre o vacanță binemeritată.

Prima activitate a zilei a fost o audiență cu Federația de Entități Religioase din Spania, care a avut loc la Palatul Zarzuela. Ulterior, Majestățile sale au vizitat un call-center care se ocupă de primirea apelurilor din partea victimelor violenței sexuale.

Pentru aceste două întâlniri oficiale, Regina Letizia a mixat o bluză albă, elegantă, cu o pereche de pantaloni blue-navy și cu o pereche de pantofi asortați. Un outfit safe, ușor plictisitor, însă potrivit pentru activitățile și persoanele întâlnite. Letizia și-a accesorizat look-ul cu clutch-ul semnat de Adolfo Dominguez, care prezenta un imprimeu de reptilă, și cu cerceii Tous, compuși din piatră albastră și perle.

În câteva zile, cuplul regal se va îndrepta spre Mallorca, acolo își petrec vacanța anuală. Se așteaptă ca cei patru să ajungă în weekend în Insulele Baleare și să facă – de ce nu – mult aștepta ședință foto de familie în grădina Palatului Marivent, reședința lor de vară pe insula Mallorca.

Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, Regina Letizia și Prințesa Leonor + Prințesa Sofia, la Palatul Marivent

foto: hepta



INAPOI LA PRIMA PAGINA