Regina Letizia, apariție sofisticată înainte de vizita de stat din Marea Britanie

Regina Letizia a Spaniei și Regele Phelipe al VI-a au fost, ieri, gazde la Palatul Zarzuela din Spania. Mai au câteva zile până când vor pleca în Marea Britanie pentru o vizită oficială de stat, urmând să fie așteptați cu fast de către regina Elisabeta a II-a și de nepotul său, Prințul Harry, iar miercuri, regii Spaniei au fost ei înșiși gazde pentru un grup mare de oameni.

A avut o apariție fascinantă.

Vor pleca în Marea Britanie pe 12 iulie, dar până atunci se ocupă de îndatoririle regale din țara lor. Majestățile lor i-au primit pentru prima dată în audiență pe membrii Consiliului de Administrație al Comitetului spaniol al Colegiilor Universale Unite, pe mai mulți sponsori care oferă burse și pe câțiva studenți bursieri, iar Letizia a fost de-a dreptul fascinantă.

Această ținută este nouă în garderoba Letiziei.

A fost toată un zâmbet și a purtat o fustă creion impresionantă, în timp ce i s-a alăturat soțului său și oaspeților de la Palatul Zarzuela din Madrid. Odată cu vremea însorită, Letizia a devenit și mai binedispusă, iar look-ul său fresh, de vară, alături de zâmbet, i-a fermecat pe invitați. În vârstă de 44 de ani, regina a fost foarte elegantă, într-o fustă creion în dungi colorate, o bluză albă și o pereche de pantofi stiletto nude.

Ținuta ei a costat aproximativ 600 de dolari.

De data aceasta nu a purtat ceva reciclat, piesele fiind noi în garderoba sa. A îmbrăcat o fustă colorată de la Hugo Boss în valoare de 325 de dolari și o bluză cu mânecă scurtă, fluidă, din mătase, creație a designerului spaniol, Adolfo Domínguez, care a costat 150 de euro. Cât despre încălțări, a ales o pereche de pantofi din piele, nude, marca Lodi, care costă 90 de lire sterline. 

Machiajul a fost impecabil.

Regina a optat pentru un look finisat, cu părul coafat lejer și un make-up natural, cu puțin ruj roșu pe buze. Într-o lumină bună au pus-o și cerceii lungi, în formă de lacrimă, de la Tous. Și regele s-a ridicat la înălțimea așteptărilor, purtând un costum gri deschis, cămașă bleu și cravată bleumarin cu dungi albe.

Regele și regina au fost foarte apropiați la acest eveniment.

Foto: Getty Images



INAPOI LA PRIMA PAGINA