Reprezentanții de la Palatul Kensington au declarat când va naște Ducesa de Cambridge

Ducesa de Cambridge este însărcinată cu cel de-al treilea copil și, conform speculațiilor, ar trebui să nască prin primăvara anului viitor, însă nimic nu fusese confirmat de către oficialii de la Casa Regală Britanică.

În luna aprilie 2018, Kate și William vor deveni părinți pentru a treia oară.

Kate Middleton și Prințul William vor deveni părinți pentru a treia oară, așa cum anunțat Familia Regală pe 4 septembrie, printr-un comunicat oficial: ”Majestățile Sale Ducele și Ducesa de Cambridge sunt fericiți să vă anunțe că Ducesa de Cambridge e însărcinată cu al treilea copil. Regina și membrii celor două familii sunt fericiți”.

Sarcina Ducesei este una care nu a fost ferită de probleme, căci ducesa suferă de ”Hyperemesis Gravidarum”, afecțiune ce se manifestă prin grețuri și amețeli matinale pe tot parcursul sarcinii, dar se pare că acum se simte mai bine din moment ce am avut ocazia să o vedem de două ori, la două evenimente publice de când a anunțat că poartă în pântece cel de-al treilea copil al cuplului regal.

Cea mai recentă apariție a Ducesei de Cambridge, la un eveniment în Londra, alături de ursul Paddington.

Iar ieșirile lui Kate în trup de gravidă au fost minunate, în ținute care i-au pus în valoare burtica care prinde contur. Dacă la prima apariție a ales să poarte o rochie de culoare albastră, zilele trecute a trecut la o ținută de un roz prăfuit. Când va naște Ducesa de Cambridge? Ei bine, reprezentanții Casei Regale Britanice au declarat într-un scurt comunicat: „Înălțimile lor Regale, Ducele și Ducesa de la Cambridge, sunt încântați să confirme că așteaptă un copil în aprilie 2018.”

Astfel, Prințul William și Kate, ambii în vârstă de 35 de ani, îi vor ura bun venit pe lume celui de-al treilea copil în primăvara anului viitor. Indiferent că este vorba de un băiat sau de o fetiță, al treilea născut al lor va fi al cincilea în linia de succesiune la tronul Marii Britanii, după frații săi – George care se poziționează pe locul 3 și Charlotte, a 4-a în linia de succesiune.

Prima apariție a Ducesei de Cambrdige, într-o rochie din dantelă albastră.

De asemenea, tot reprezentanții de la palat au declarat că William și Kate vor pleca într-o vizită oficială în Norvegia și în Suedia anul viitor, când ducesa va fi în ultimul trimestru de sarcină. Cuplul va călători la începutul anului 2018, deși datele nu sunt confirmate până în prezent. Inițial, această călătorie era planificată pentru luna noiembrie a acestui an, însă, având în vedere starea precară de sănătate a lui Kate, care suferă de sarcină toxică, vizita în țările nordice a fost amânată pentru 2018. Astfel, vom avea ocazia să vedem încă o paradă de modă regală care va o avea ca protagonistă pe Kate Middleton, însărcinată cu cel de-al treilea copil, în timpul celor două vizite oficiale.

Foto: Arhiva OK!



INAPOI LA PRIMA PAGINA