Schimbare de stil pentru Ducesa de Cambridge! Iată ce ținută inedită a ales, ieri!

Dacă acum câteva zile a epatat la banchetul de stat, organizat în cinstea Regilor Spaniei, la evenimentul de ieri Kate n-a avut nevoie de nicio tiară ca să strălucească. Soția Prințului William a purtat un outfit cât se poate de lejer, alegând un designer care n-a îmbrăcat-o de multe ori până acum.

A avut o apariție fără cusur!

Kate Middleton a luat parte, ieri, la un eveniment organizat la Muzeul Național de Istorie, din Londra. Acolo, Ducesa a privit interesată obiectele și artefactele expuse, dar a și ținut un discurs, dat fiind faptul că muzeul se află sub patronajul său.

O alegere vestimentară foarte inspirată!

Cât despre apariția sa, Kate a impresionat și de data aceasta, alegând să poarte un outfit inedit, realizat de un designer care a mai îmbrăcat-o de foarte puține ori, dar a căror creații sunt cu adevărat pe stilul ei.

 

Rochia Preen, semnată Thornton Bregazzi, i-a venit ca turnată Ducesei de Cambridge și s-a dovedit a fi  o isterie pentru fanii ducesei, care au epuizat deîndată stocul. Această rochie costă 637 de lire și a fost o alegere extrem de potrivită pentru silueta lui Kate, dar și natura evenimentului la care a luat parte. Kate a asortat rochiei o pereche de sandale Prada și un clutch auriu cu mov. Un alt punct forte al apariției sale a fost, desigur, noul hairstyle, pentru care Kate a optat încă de acum o lună și care o prinde de minune. Nouă ne place apariția ei, vouă?

Iată o galerie foto cu evenimentul la care a luat parte Kate, ieri!



INAPOI LA PRIMA PAGINA