Tatăl lui Meghan Markle a făcut infarct

Potrivit primelor informații oferite de presa internațională, tatăl lui Meghan Markle, Thomas, a suferit un infarct și nu va participa la nunta princiară, ce va avea loc pe 19 mai, la Capela St. George, a castelului Windsor.

Una dintre fotografiile comandate de Thomas Markle

Vești triste pentru logodnica Prințului Harry! Deși Palatul Kensington a anunțat că Thomas Markle va fi cel care o va conduce la altar pe Meghan, se pare acest lucru nu va mai fi posibil. Bărbatul de 73 de ani a suferit un infarct în urmă cu șase zile, și, deși starea lui de sănătate este una stabilă acum, nu-i va fi permis să călătorească către Londra.

În plus, faptul că presa internațională a dezvăluit că el a fost în spatele fotografiilor de paparazzi comandate, l-a făcut să dea înapoi de la promisiunea făcută fiicei lui, cea de a o conduce la altar. Chipurile, acesta nu vrea să-și jeneze fiica în ziua cea mare. El și-a admis fapta, însă a argumentat că totul a fost făcut în scopul de a-și reabilita imaginea.

Momentan, Palatul Kensington nu a făcut nicio declarație publică vizavi de starea de sănătate a lui Thomas Markle ori despre implicarea lui în nunta regală. Tot ce se știe este faptul că acesta a părăsit spitalul, starea lui de sănătate e una stabilă, dar că nu se va prezenta la nunta fiicei lui cu Prințul Harry al Marii Britanii, care va avea loc sâmbăta aceasta.

Loading...


INAPOI LA PRIMA PAGINA