Urmașii Regelui. Cum arată azi linia de succesiune la șefia Casei Regale?

Regele a murit, trăiască Regele! Așa ar suna acea lozincă istorică după anunțul morții suveranului unei monarhii constituționale.

Nu mai este cazul Casei Regale a României și al membrilor ei, care coboară din familia imperială de Hohenzollern-Sigmaringen, într-un stat în care monarhia nu mai este de mult formă de gurvernământ.

Cu toate acestea, după ce ultimul rege al românilor s-a stins azi, 5 decembrie, la vârsta de 96 de ani, activitatea casei regale trebuie să fie reprezentată în continuare de succesorii Majestății Sale.

După scandalul cu fostul Prinț Nicolae, fiul Principesei Elena, căruia i s-a retras titlul regal, linia de succesiune la coroana regală a fost schimbată. Aceasta este bazata pe principiul primogeniturii cu preferință masculină, abrogând astfel principiul salic al primogeniturii masculine absolute, cu excluderea femeilor și a descendenților lor.

În prezent, așadar, ordinea de succesiune la tron și la șefia Casei Regale a României este următoarea:

ASR Principesa Moștenitoare Margareta a României, Custode al Coroanei României

ASR Principesa Elena a României;

Elisabeta Karina de Roumanie, fiica Principesei Elena și sora mai mică a fostului Prinț Nicolae;

Elisabeta Karina de Roumanie, foto stânga

ASR Principesa Sofia a României;

Elisabeta Maria Biarneix, fiica Principesei Sofia

Elisabeta Maria Biarneix, foto stânga

ASR Principesa Maria a României.

Cei doi membri ai Casei Regale decăzuți din drepturi și excluși din linia succesorală sunt fostul Prinț Nicolae (până în 2015), actualul Nicolae de Medforth-Mills, și fosta Principesă Irina, acuzată că a organizat pariuri și lupte de cocoși.



INAPOI LA PRIMA PAGINA