Viaţa Principesei Margareta, într-un volum destinat copiilor FOTO

Familia Regală pregăteşte lansarea unei cărţi biografice atipice, care va apărea sub semnătura lui Adrian Cioroianu.

_ANG0428

Săptămâna trecută, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a primit, la Palatul Elisabeta, vizita lui Adrian Cioroianu, care a primit undă verde pentru realizarea unei cărţi regale pentru copii, care va  contura portretul și va spune povestea de viață a Principesei Moștenitoare.

Este vorba despre un al cincilea volum, care completează seria de cărți cu ilustrate destinate copiilor, în care Adrian Cioroianu povesteşte viața regilor și reginelor României într-un limbaj destinat celor mici.

Seria apărută la Editura Curtea Veche a fost începută cu volumul dedicat Reginei Maria, urmat de povestea Regelui Carol I și, după aceea, de viața Regelui Mihai I. Toate aceste volume se găsesc în librăriile din țară și au drept scop să prezinte copiilor, pe înțelesul lor, destinul ieșit din comun al suveranilor români care au contribuit la modernizarea și consolidarea țării noastre.

Un al patrulea volum, despre viața Reginei-mamă Elena a României, va apărea curând de sub tipar.

Foto: Daniel Angelescu



INAPOI LA PRIMA PAGINA