Vrei să lucrezi pentru Kate și Prințul William? Iată tot ce trebuie să știi pentru a fi angajat!

Ducii de Cambridge și Prințul Harry sunt în căutarea unei persoane eficiente, care să-i ajute să-și ducă sarcinile regale la bun sfârșit. Așadar, dacă ești interesat, continuă să citești!

Pentru un norocos, visul de a lucra în serviciul lui Kate, William și Harry poate deveni realitate! Palatul Kensington a emis un comunicat oficial prin care anunța că cei trei fac angajări și că sunt în căutarea unui bun comunicator. Da, cei trei au nevoie de o persoană cu experiență în comunicare, pe o perioadă determinată, care să-i ajute să-și facă cunoscute proiectele umanitare în media tradițională, online și-n social media!

Potrivit fișei postului, angajatul, căruia i se cere o experiență relevantă pe un post similar, va lucra doar 37.5 ore pe săptămână și va avea trebui „să se ocupe de fluxul zilnic de comunicate către media, să se asigure că informațiile sunt relatate în mod corect și pozitiv și că ajung la publicul larg prin canalele media tradiționale, digitale și sociale”. Și așa mai departe. Te tentează? Deadline-ul e 26 octombrie!

Este a doua angajare pe care o fac Prinții William și Harry anul acesta, după ce Catherine Quinn a venit s-o înlocuiască pe Rebecca Priestley, cea care era cunoscută drept ”mâna dreaptă” a lui Kate.

foto: arhivă



INAPOI LA PRIMA PAGINA