"Picioarele mele nu sunt aşa frumoase, dar ştiu ce să fac cu ele“, spunea Marlene, care a trăit cu o intensitate iesită din comun
In 1983, când Maximilian Schell a realizat un amplu documentar despre ea, Marlene Dietrich a refuzat să apară. I-a împrumutat doar vocea, nedorind să-şi expună chipul îmbătrânit care i-ar fi putut distruge aura de sex simbol hollywoodian. Avea 82 de ani. Se retrăsese în apartamentul ei din Paris, unde trăia într-o izolare totală. Acelaşi sindrom întâlnit şi la Greta Garbo, cealaltă frumuseţe a anilor ’30-’40 cu care Dietrich a concurat. De altfel, nemţoaica a fost creată de Paramount Pictures întocmai ca o replică la starul MGM, Garbo.
Născută pe 27 decembrie 1901 în Schöneberg, care azi este un district al Berlinului, Marie Magdalene Dietrich era fiica lui Erich Otto, un locotenent de poliţie, şi a Wilhelminei, fiica unui bogat negustor de ceasuri. Şi interesant este că viitoarea divă şi-a trasat cadrul în care ar fi trebuit să-şi trăiască viaţa personală înainte de-a deveni celebră: la 22 de ani, pe când se lupta fără prea mare succes să se afirme în filmele nemţeşti, Marlene era deja căsătorită cu Rudolf Sieber, un asistent de producţie care-i va rămâne toată viaţa alături. Iar un an mai târziu, cei doi o aveau deja pe fiica lor, Maria. Din acel punct, Marlene şi-a proiectat o viaţă dublă: nimic nu avea să zdruncine legătura ei cu Rudolf, la fel cum nimic nu avea să împiedice căutarea paralelă a pasiunii în braţele VIP-urilor hollywoodiene de orice sex. Căci da, Marlene a experimentat plăcerile carnale şi cu bărbaţi, şi cu femei. Mai mult decât atât, i-a plăcut să trăiască sexul ca putere, să exerseze seducţia ca armă şi ar fi mers până la extrem cu arsenalul ei, schimbând chiar istoria lumii! Aşadar, o căsnicie deschisă cea cu Rudi, de neconceput pentru acele vremuri, care avea, totuşi, să facă victime şi să lase cicatrice în sufletul fiicei lor, Maria.
Lansarea ei pe firmament s-a produs odată cu filmul „Blue Angel“, din 1930, în care Marlene interpreta o artistă de cabaret – în regia lui Josef von Sternberg. El a rămas în istoria cinematografiei ca fiind descoperitorul lui Dietrich şi cel care avea să-i traseze liniile imaginii de sex simbol, după ce a dus-o la Hollywood,unde a realizat încă şase filme cu ea: „Morocco“, în care interpreta din nou o artistă de cabaret, „Dishonored“, unde juca o spioancă ce îşi trădează ţara, „Shanghai Express“, cu rolul unei prostituate, „Blonde Venus“, „The Scarlet Empress“ şi „The Devil Is A Woman“. Mai toate roluri de femei fatale, cu care Dietrich s-a hrănit până la identificare. Iar cel dintâi personaj, Lola Lola, o femeie dezinhibată, care-şi alegea bărbaţii, îşi câştiga singură existenţa şi pentru care sexul era o provocare – aceasta avea să fie pielea din care Dietrich nu a mai ştiut să iasă nici în viaţa personală…
Numărul amanţilor despre care se spune că i-a avut la Hollywood e prea mare ca să-l iei în serios. Dar e limpede că, departe de Rudolf Sieber, Dietrich nu stătea degeaba la Hollywood. Cu faimoasa ei pereche de picioare splendide şi chipul acela cu pomeţi reliefati şi sprâncene desenate nervos cu dermatograf, Marlene făcea victimă după victimă. Şi căuta cu ardoare prietenia oamenilor importanţi ai vremii şi porţile de intrare în cele mai selecte cercuri. Devenise o apropiată a lui Ernest Hemingway, dar şi a lui Sir Alex Fleming, inventatorul penicilinei, ba chiar şi a familiei regale britanice. Şi nu o dată Marlene s-a gândit să-şi folosească frumuseţea pentru a se implica în chestiuni politice. „Glamourul înseamnă siguranţă de sine“, spunea ea. „Înseamnă că ştii că eşti bine din toate punctele de vedere, şi mental, şi fizic, şi că poţi face faţă oricărei situaţii.“
A fost la un pas de-a se „sacrifica“ şi pentru ţara ei natală, Germania, atunci când nazismul devenise o plagă ce ameninţa omenirea, în toiul războiului mondial. Căci dacă cei mai conservatori îi pot reproşa o prea mare aplecare spre plăcerile trupeşti, Dietrich a avut, în schimb, puterea de-a se opune Reichului în cele mai cumplite vremuri. Şi dacă Coco Chanel a cedat de dragul luxului, acceptând concubinajul cu un general german pentru a se putea bucura în continuare de confortul de la Ritzul parizian în vremea războiului, Dietrich, în schimb, a refuzat vehement ofertele naziştilor de-a părăsi Hollywoodul şi de-a veni să facă filme exclusiv în Germania, fiind din acel moment considerată o trădătoare. Şi a mers până într-acolo încât să viseze că ea ar putea să-l asasineze pe Hitler. Cu un plan conform căruia ar fi acceptat să facă un singur film în Germania, cu condiţia de-a fi lăsată o noapte singură cu Fuhrerul. „Aş putea să mă prefac că-i destăinui ce simt pentru el, spunându-i că sunt nebuneşte îndrăgostită de el. Am auzit că Hitler mă place şi sunt convinsă că va accepta întrevederea“, i-ar fi explicat Dietrich celui care i-a fost amant, Douglas Fairbanks, conform mărturisirilor acestuia, adăugând că va lua la ea doar un ac de păr otrăvit ca armă a crimei. „Din fericire, n-a mers mai departe cu planul, dar era o femeie foarte curajoasă şi sunt sigur că şi-ar fi riscat viaţa dacă ar fi ştiut că are şanse de reuşită în acest complot“, a mai povestit Douglas. De menţionat că versiunea lui Douglas e privită de unii ca fiind o născocire pentru a spăla imaginea unei Marlene pe care anumite voci au considerat-o spion nazist în timpul războiului.
