George Clooney se va căsători în septembrie

20 mai, 2014

George Clooney se va căsători cu logodnica sa, Amal Alamuddin, o avocată specializată în drepturile omului, într-o ceremonie ce va avea loc pe 12 septembrie, în Italia, a declarat un prieten al cuplului. Potrivit unui bun prieten al lui Amal

George Clooney se va căsători cu logodnica sa, Amal Alamuddin, o avocată specializată în drepturile omului, într-o ceremonie ce va avea loc pe 12 septembrie, în Italia, a declarat un prieten al cuplului.

Potrivit unui bun prieten al lui Amal Alamuddin, aceasta pregăteşte deja invitaţiile de nuntă, care îi informează pe destinatarii lor că trebuie să călătorească până în Italia şi apoi în Liban.

"12 septembrie este data la care vor să se căsătorească", a declarat un prieten al viitoarei mirese, citat de Dailymail.co.uk. Amal Alamuddin, în vârstă de 35 de ani, s-a născut în Liban, dar a crescut în Marea Britanie.

"Toată lumea crede că ei se vor căsători pe malul Lacului Como din Italia, unde George are o vilă foarte frumoasă, însă Amal crede că ar fi un eveniment lipsit de discreţie. Ei vor să organizeze o petrecere mică într-un sat italian, unde vor putea să controleze accesul fotografilor. Însă nu s-au hotărât deocamdată asupra localităţii. Apoi, ei vor organiza două petreceri spectaculoase pentru familiile lor, la Londra şi în Liban", a adăugat aceeaşi sursă.

Foto: Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg