Lora, Răzvan Fodor şi Dana Rogoz, vocile în "Legendele din Oz: Întoarcerea lui Dorothy"

23 mai, 2014
simeon stalpnicul png

Lora, celebra cântăreaţă şi jurată de la Next Star retrăieşte încă o dată bucuria de a fi copil, pentru că a avut ocrazia de a dubla un personaj animat, la fel ca şi Răzvan Fodor şi Dana Rogoz, şi vor putea fi

Lora, celebra cântăreaţă şi jurată de la Next Star retrăieşte încă o dată bucuria de a fi copil, pentru că a avut ocrazia de a dubla un personaj animat, şi va putea fi auzită în celebra animaţie care va rula din 23 mai în cinematografele din toată ţara. Personajul Dorothy din filmul nostru este o fată modernă, iar Lora îi oferă inocenţă, virtute şi sinceritate, reuşind să aducă personajul dincolo de curcubeu, direct în inimile celor care o privesc.

Lora mărturiseşte despre prestaţia sa:

,,Am fost foarte încântată când am primit această propunere, Vrăjitorul din Oz este una dintre poveştile mele preferate din toate timpurile, de când sunt copil. Îmi place că animaţia este foarte bine realizată, mi-a plăcut la nebunie coloana sonoră şi faptul că am avut ocazia să şi cânt. Cântecele au fost adaptate superb, ţi se face pielea de găină când le asculţi, au un text şi o linie melodică superbe. Felicit întreaga echipă care a lucrat la transpunerea lor înlimba română, sunt extraordinar de talentaţi toţi. Abia aştept să vizionez filmul!”

image

Dorothy este o fată simplă, celebră pentru talentul său de a goni vrăjitoarele şi de a salva tărâmul lui Oz. Atunci când prietenii au nevoie de ea, Dorothy le vine numaidecât în ajutor, alături de bunul ei câine şi prieten, Toto. Extrem de curajoasă, ea înfruntă cu multă determinare toate provocările care îi ies în cale.

Răzvan Fodor, prezentatorul de la Masterchef a dat bucătăria pentru o zi, atunci când a acceptat să cânte şi să vorbească prin intermediul Căpitanului Bezea, un personaj fascinant care o ajută pe Dorothy în drumul său.

image

Căpitanul deşi este făcut din bezele nu este moale până la urmă, acum, exceptând momentele când Prinţesa de porţelan este prin preajmă. Răzvan apreciază la personajul său că este un prieten bun, şi un model al loialităţii pentru copii, a fost prima oară când a a dublat şi ar repeta oricând experienţa.

image

Ultima vedetă este Dana Rogoz, care a fost distribuită în rolul Glindei, Vrăjitoarea cea Bună din Vest, cea care încearcă să menţină pacea în Oz. Dana a mai fost Barbie în 2010, în Toy Story 3, de data aceasta s-a bucurat şi mai mult pentru rol, şi aşteaptă ca băieţelul ei să o urmărească peste ani în animaţie.

image

La scurt timp după ce se întoarce în Kansas, Dorothy află că Oz este din nou în pericol, iar locuitorii tărâmului magic au nevoie de ajutorul ei. Din nou alături de vechii şi simpaticii ei prieteni - Sperietoarea, Leul şi Omul de Tinichea - Dorothy trebuie să îl înfrunte de această dată pe maleficul Jester. Acesta a pus stăpânire pe Oz, a luat drept prizonieri toţi conducătorii îndrăgitei regiuni, şi printr-o vrajă, a adus întunericul peste tot teritoriul.

"Legendele din Oz: Întoarcerea lui Dorothy" are premiera pe 23 mai, în cinematografele Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureş, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureş), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploieşti), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Capitol (Oneşti), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (Bucureşti), Cinema Twins (Ploieşti), Cine Grand (Botoşani), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Dacia (Buzău), Palace (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu-Mare), Line Cinema (Râmnicu Vâlcea), Centrul Cultural Călăraşi.



Recente pe Ok! Magazine

Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg