News

Paul McCartney, spitalizat în Tokyo

de admin

Artistul britanic în vârstă de 71 de ani a fost spitalizat de urgenţă chiar în timpul turneului său, fiind nevoit să-şi anuleze concertele. Ştirea vine din partea purtătorului de cuvânt al lui Sir Paul McCartney

Fanii s-au alarmat, întrebându-se dacă este ceva grav, dată fiind vârsta lui McCartney. Purtătorul lui de cuvânt i-a liniştit, însă, explicând ce anume a dus la spitalizarea artistului. Acesta a contractat un virus săptămâna trecută, care i-a provocat o infecţie severă, Paul anulând astfel concertele pe care urma să le susţină în Tokyo şi la Seul. O situaţie cu atât mai regretabilă cu cât acesta ar fi fost cel dintâi spectacol al lui în Coreea. Dar nu este vorba de nimic ce nu poate fi contracarat de medici.

"Paul a fost tratat cu succes de medicii de la spitalul din Tokyo. Îşi va reveni complet după un repaus de câteva zile. Sir McCartney a fost extrem de emoţionat de toate mesajele de susţinere şi urările de bine primite din partea atâtor fani din întreaga lume", a mai specificat purtătorul lui de cuvânt. Faimosul "Beatle" îşi va relua turneul "Out There" luna viitoare, în America.

Foto: WENN