Slăbeşte pe două roţi! Află câte calorii arzi pedalând!

29 mai, 2014
alberto contador 000 dv1704327 jpeg

Nu trebuie să te antrenezi ca la Turul Franţei pentru a fi suplu, ca un profesionist. Ai nevoie doar de-o bicicletă, de multă voie bună şi vei vedea cum poţi slăbi, în timp ce te bucuri de-o plimbare de vară! De ce să alegi cyclingul? Mersul regulat cu bicicleta îţi tonifiază principalii muşchi din organism,

Nu trebuie să te antrenezi ca la Turul Franţei pentru a fi suplu, ca un profesionist. Ai nevoie doar de-o bicicletă, de multă voie bună şi vei vedea cum poţi slăbi, în timp ce te bucuri de-o plimbare de vară!

De ce să alegi cyclingul? Mersul regulat cu bicicleta îţi tonifiază principalii muşchi din organism, cvadricepşii şi bicepşii femurali, cei ai coapselor şi fesierii. În plus, te ajută să-şi creşti masa musculară din partea inferioară a corpului, în special de la nivelul picioarelor şi al posteriorului. Şi cum mai mulţi muşchi înseamnă o ardere mai intensă a grăsimilor, totul merge ca pe roate. În progra­mul tău de slăbire…

Că a venit vorba despre arderi şi calorii, e bine de ştiut cât de eficientă este această activitate.Chiar şi un peda­lat oarecum lejer, de până la 20 de km/h, te ajută să scapi de până la 600 calorii, într-o oră. Spre comparaţie, după o oră de mers pe jos, arzi maximum 250 de calorii, iar după una de jo­gging, între 350 şi 450. Avantaj cycling!

Du lupta ta cu caloriile pe un teren accidentat, va fi şi mai eficientă! O oră de mers cu bicicleta în afara şoselei te va ajuta să arzi mai mult de 600 de calorii şi să-ţi lucrezi muşchii întregului corp, nu numai pe cei inferiori. Pedalatul pe pământ, printre obstacole precum pietre şi rădăcini, îţi solicită muşchii braţelor, spatelui, pieptului şi ai abdomenului. Încearcă, aşadar, să ieşi, măcar în weekend, din confor­tul pistelor din oraş într-o aventură off-road!

Ştii care e partea frumoasă a aces­tui sport? Îţi dă voie să faci ceea ce altă activitate îţi interzice: să mănânci în timp ce te mişti! Cum te ajută asta în lupta ta cu kilogramele? Hrănindu-te în timp ce mergi cu bicicleta, nu te vei mai simţi lihnit după ce termini acti­vitatea fizică şi nu vei simţi nevoia să mănânci foarte mult, lucru care sabo­tează majoritatea încercărilor noastre de a slăbi. Alege batoane energizante, banane, biscuiţi, dar limitează-te la 250 de calorii pe oră!

Cum somnul odihnitor este aliatul unui stil de viaţă sănătos, te vei bucu­ra să afli că cyclingul te ajută şi la acest capitol. Cercetătorii de la Universitatea Stanford le-au cerut insomniacilor se­dentari să meargă cu bicicleta câte 30 de minute pe zi şi au observat că subiecţii şi-au îmbunătăţit calitatea somnului. Mai exact, le lua cu o jumătate de oră mai puţin să adoarmă şi-şi prelungeau somnul cu o oră.

Învaţă de la campioni!

Alberto Contador: 31 de ani, Spania

Câştigător: Turul Franţei, 2007 şi 2009, Turul Italiei, 2008, şi Turul Spaniei, 2008 şi 2012

Înălţime: 1.76 m

Greutate: 62 kg

Ce mănâncă:Legume, fructe, paste, pâine, tortilla cu ouă, orez alb cu ceapă şi usturoi, totul pregătit în casă, de bucătarul echipei, în timpul competiţiilor. Fără carne? Ei bine, spaniolul a declarat că a devenit vegetarian după ce o banală friptură de vită i-a adus o suspendare de doi ani pentru dopaj, ciclistul fiind depistat pozitiv cu Clenbuterol, o substanţă interzisă în sport. Alberto susţine că n-a ştiut ce-a mâncat, de unde şi obsesia lui actuală pentru gătitul în casă.

image

Chris Froome: 29 de ani, Marea Britanie

Câştigător: Turul Franţei, 2013

Înălţime: 1,86 m

Greutate: 69 kg

Fulgi de ovăz cu lapte de orez, musli, salată de fructe, omletă şi pâine de casă, la micul dejun, geluri energizante şi şandvişuri cu pâine integrală în timpul etapelor, carne de pui/vită sau peşte, la alegere, la cină.

foto: guliver/getty images/rex features, hepta



Recente pe Ok! Magazine

5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg
CRBL și Elena, Instagram PNG
Cum sa te imbraci stilat si confortabil in timpul calatoriilor Top 3 sfaturi jpg
FotoJetDouglas jpg